
In baza legislaţiei în vigoare, privind prevenirea si combaterea marginalizarii sociale, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă are obligatia de a realiza un compartiment social personalizat pentru tinerii cu varste intre 16 si 25 de ani aflati in dificultate si continuitate cu riscul excluderii profesionale in scopul facilitatii accesului lor la un loc de munca.
In scopul integrarii si reintegrarii in munca persoanele prevazute mai sus pot beneficia de plasare in munca la un angajator in baza unui contract de solidaritate. Contractele de solidaritate poate fi incheiat intre tanarul beneficiar si Agentie pe o durata de pana la 2 ani, dar nu mai putin de un an.
In baza contractului de solidaritate angajatorul va incheia cu tanarul un contract individual de munca pe durata determinata, egala cu cea a contractului de solidaritate. Angajatorii care incadreaza tineri in conditiile unui contract de solidaritate, denumiti in continuare angajatori de insertie, vor incheia conventii cu Agentia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă prin care acesta se angajeaza sa ramburseze lunar salariul de baza stabilit la data angajarii tinerilor, dar nu mai mult de 75% din castigul salarial mediu net pe economie, comunicat de Institutul National de Statistica.
Dacã la data încetãrii contractului de solidaritate angajatorii de insertie angajeazã ţinerii cu contract individual de munca pe durata nedeterminatã, aceştia beneficiazã, în baza aceleiaşi convenţii, de rambursarea lunarã a unei sume, în cuantum de 50% din indemnizaţia de şomaj cuvenitã conform legii, pe care tanarul beneficiar ar fi primit-o dacã ar fi fost disponibilizat la acea data.
Suma de mai sus se acorda angajatorului pe o perioada de maximum 2 ani, pana la împlinirea de cãtre angajat a vârstei de 25 de ani.
Categorii de persoane ce pot fi beneficiare a acestei legi:
a) tineri proveniţi din centrele de plasament şi centrele de primire a copilului din cadrul serviciilor publice specializate şi al organismelor private autorizate în domeniul protecţiei copiilor;
b) tineri singuri cu copii în întreţinere;
c) tineri familisti cu copii în întreţinere;
d) tineri familisti fãrã copii în întreţinere;
e) tineri familisti care au executat pedepse privative de libertate;
f) alte categorii de tineri aflaţi în dificultate.
Angajatorii interesati se pot adresa Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Argeş, fondurile prevazute in bugetul alocat pe anul 2011 fiind suficiente.


