Nu de puține ori, alegerea corectă în ceea ce privește culorile atunci când purtăm articolele vestimentare de zi cu zi poate reprezenta o adevărată bătaie de cap și nu multe sunt acelea care au răbdare în acest sens.
Tocmai pentru a elimina aceste bătăi de cap mai mici sau mai mari, designerii vin în sprijinul vostru, al doamnelor și domnișoarelor mai puțin familiarizate cu noțiunea cercului cromatic, designerii vin cu o serie de recomandări ușor de urmat tocmai pentru ca voi să arătați spectaculos indiferent că alegeți să purtați o ținută de zi, lejeră sau office, sau, dacă alegeți una mai sofisticată, pentru evenimentele mai speciale.
În general, din comoditate, alegem să ne axăm pe ținute în non-culori, acestea fiind cele mai la îndemână, dar uităm un aspect destul de important: dacă le purtăm în mod excesiv, fără a avea măcar un minim de pată de culoare, riscăm la un moment dat să ne alegem cu niște ținute mult prea banale, mult prea șterse, efectul fiind invers celui prin care speram să obținem un look simplu și elegant.
Putem opta, de exemplu, în locul obișnuitului alb, negru sau gri, pentru bleumarin sau „navy”, așa cum mai este denumit, cu el având posibilitatea de a „jongla” în diversele combinații sau poate fi purtat de sine stătător. O ținută complet bleumarin oferă purtătoarei un aspect elegant și ușor misterios.
Iată mai jos și principalele combinații de culori, recomandate, pentru ca alegerile vestimentare să fie niște activități cât mai plăcute
– Roz (nuanța „baby pink”) potrivită pentru maro, cafeniu, verde-mentă, verde-olive, gri, turqoise
– Rozul închis (fuchsia) pentru gri, cafeniu, galben, verde-lime, verde mentă, maro
– Roșul (nuanța „tomato”) pentru bleu (varianta baby blue), verde mentă, alb-crem, gri
– Roșul (nuanța „sherry”) pentru albastru, gri, portocaliu pal, galben pal
– Maro deschis pentru galben pal, alb-crem, albastru, verde, purpuriu, rosu
– Maro închis pentru galben lămâie, bleu (nuanța „baby blue”), verde mentă, violet (nuanța „baby purple”), verde-lime
– Cafeniu pentru roz (nuanta baby pink), maro închis, albastru, verde, purpuriu
– Orange pal pentru gri, maro și verde-crud
– Orange închis pentru galben pal, verde-crud, maro, roșu (nuanța „cherry”)
– Galben lămâie pentru roșu (nuanța „cherry”), maro, albastru, gri
– Galben pal pentru fuchsia, gri, maro, cafeniu, rosu, albastru, purpuriu
– Galben-auriu pentru gri, maro, albastru, rosu, negru
– Verde-lime pentru cafeniu, maro, roz, portocaliu închis, bleumarin, gri
– Verde-crud pentru portocaliu, maro deschis, cafeniu
– Verde-olive pentru cafeniu, maro, gri, alb-crem, negru
– Verde menta pentru maro, gri, bleumarin, rosu, gri, cafeniu
– Turqoise pentru fucsia, vișiniu, cafeniu, maro, alb-crem, violet închis
– Albastru electric pentru galben auriu, cafeniu, maro, gri, argintiu
– Bleu (nuanța baby blue) pentru roșu, gri, maro, portocaliu închis
– Bleumarin pentru violet (nuanța baby purple), cafeniu, maro, gri, galben, portocale, verde, rosu, culori pale
– Mov (nuanța baby purple) pentru portocaliu închis, violet închis, verde-măsliniu
– Mov închis pentru galben cafeniu, pal, gri, turqoise, verde menta și portocaliu pal
Încercați să evitați asocierea de rosu cu verde, roz cu rosu, negru cu portocaliu, dacă nu sunt puteți obține un look „cu stil”.
De asemenea, sunt de evitat și ținutele alcătuite din aceeași culoare atât în partea superioară cât și în cea inferioară. Singura excepție, în acest caz, este negrul.
Totodată, este recomandat să aveți un dressing cât mai bine organizat pe combinații de culori, în acest fel economisind din timpul pierdut pentru căutarea și asortarea potrivită a hainelor.


