La Câmpulung a avut loc examenul susţinut de absolvenţii din sănătate, 28 la număr. La curs au participat asistenţi medicali, infirmiere şi îngrijitoare. Cursul s-a desfăşurat pe un interval de 10 săptămâni, adică au fost 360 de ore. Din acesta 120 au fost dedicate teoriei, iar celelalte 240 au fost de practică.
În judeţul nostru, acest curs de calificare şi recalificare a fost implementat de SANITAS prin reprezentantul zonal, preşedintele Doina Făniocă în colaborare cu liderul de la nivel de unitate, Gabi Eana.
„Cursanţii, în urma absolvirii, vor beneficia de certificate de calificare profesională recunoscute de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi Ministerul Muncii, certificate ce sunt recunoscute atât la nivel naţional cât şi la nivel european. Absolvenţii acestui curs au oportunitatea de a avea un al doilea job, se pot angaja în acest domeniu în ţări din UE şi nu în ultimul rând aceştia primesc la finalul cursului şi o subvenţie”, a subliniat preşedintele Sanitas, Doina Fănică.
Implementarea acestui proiect vine ca răspuns în urma solicitărilor venite din partea personalului angajat în sectorul medico-sanitar şi social, de a acorda o atenţie sporită îngrijirii nou-născuţilor, a bătrânilor şi bolnavilor, domenii în care se înregistrează un deficit de personal calificat.


