Deficitul de cont curent s-a majorat cu 38,5%, în primele 9 luni din 2018, conform ultimelor date de la Banca Națională a României.
Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 6,619 miliarde de euro, în primele nouă luni din 2018, în creştere cu 38,5% comparativ cu perioada similară din 2017, se arată într-un comunicat de presă al Băncii Naţionale a României.
În perioada ianuarie-septembrie 2017, deficitul de cont curent s-a cifrat la 4,779 miliarde de euro.
Conform BNR, în structură, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 1,492 miliarde de euro, balanţa serviciilor a înregistrat un excedent mai mic cu 190 milioane euro, balanţa veniturilor primare a înregistrat un deficit mai redus cu 124 milioane euro, iar balanţa veniturilor secundare un excedent mai mic cu 282 milioane euro.
Articolul întreg pe https://www.capital.ro/cutremur-financiar-in-romania-avem-o-gaura-de.html


