Cristi Danileţ, fost membru CSM, spune că prin această OUG, „practic Guvernul faultează Parlamentul şi ministrul (justiţiei – n.r.) îşi întăreşte poziţia în sistem”. Problemele sunt mari, şi de constituţionalitate, şi de formă, şi de fond, spune Cristi Danileţ, care enumeră şi explică toate aceste probleme pe blogul său, citat de Digi24.
Judecătorul a găsit cinci soluţii pentru anihilarea acestor prevederi:
- Guvernul renunţă la OUG;
- Avocatul Poporului o atacă;
- Parlamentul respinge OUG;
- Preşedintele ţării invocă conflictul între autorităţi;
- Procurorii contestă în justiţie încetarea mandatului lor.
Ordonanţa de Urgenţă care modifică legile justiţiei produce un cutremur în sistemul judiciar. După o aşteptare de 30 de ore, ordonanţa a fost publicată, iar surprizele sunt de proporţii.
O prevedere din ordonanţa intrată în vigoare arată că, pentru a activa în DNA, procurorii trebuie să susţină un concurs în faţă Secţiei de procurori din cadrul CSM. Acest lucru nu era prevăzut până acum, aşa că niciunul dintre procurorii care activează la DNA nu a dat un astfel de examen.
Pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri a Secţiei pentru procurori a CSM figurează „solicitările Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (nr. 2503/C/212212130/2018), Direcţiei Naţionale Anticorupţie (1780/VI/14/2018) şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (1780/VI/14/2018) privind interpretarea art.VII din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.92/2018”.
Articolul întreg pe https://www.capital.ro/cutremur-in-sistemul-judiciar-vezi-care-sunt-efectele-oug-care-m.html


