Demult, când aceste meleaguri păşeau timid în primii ani ai Evului Mediu, au apărut şi primii nobili valahi. Sau boieri, cum se numeau ei prin aceste locuri. Că se remarcau în vreo bătălie cu tătarii sau cumanii, că, mai apoi, se opuneau expansiunii otomane şi maghiare, vitejii au fost împroprietăriţi de către domni cu întinse suprafeţe agricole, cu păduri şi robi. Bineînţeles, mai valoroase decât aceste proprietăţi erau rangurile la curte.
Dacă, la nivel arhitectural, prin Valahia şi Moldova s-au păstrat puţine amintiri de la boieri, majoritatea biserici, toponimia este legată de aceştia mai peste tot: Miceşti-de la familia boierului Micescu, Goleşti-de la familia Golescu etc. Titlurile şi averea se moşteneau din generaţie în generaţie, iar importanţa lor în societate creştea… Nu erau doar nişte îmbuibaţi (mai ţineţi minte porcăriile din cărţile de istorie comuniste cum puneau boierii căluş slujitorilor, ca să nu mănânce struguri când erau tocmiţi la cules?), ci nişte poli de dezvoltare în zonele pe care le stăpâneau. Aceste familii au fost, la început, liantul pentru centralizarea feudală, iar spre sfârşit tot ele au construit România Modernă. Pe atunci a apărut şi expresia că boierul se naşte, nu se face-expresie scornită chiar de oamenii simpli, care respectau elita şi lucrurile realizate de aceasta. Boierii nu se bucurau doar de averea lor, ci construiau şi biserici, şcoli, mori, adăposturi pentru sărmani, pietruiau drumuri etc.
Dacă burghezia românească nu a avut o perioadă la fel de înfloritoare şi de lungă precum boierimea, anii comunismului i-au scos la suprafaţă pe ,,burghezii roşii’’, de fapt nişte neam-de-traistă care au ajuns stăpâni peste o ţară pe care nu aveau, în alte împrejurări fără ajutorul sovietic, să o slujească decât ca cizmari, fierari sau hamali. Elita românească a fost distrusă, fizic, în anii 50, iar de promovat au fost promovaţi cei din elementele marginale, cu ,,origini sănătoase’’. O dată ajunşi în fruntea partidului unic, a Securităţii, a Miliţiei sau a Comerţului, aceşti ghiolbani au ajuns să se bucure de avantajele pe care, odinioară, le aveau boierii, dar fără a avea cultura lor, pedigree-ul lor sau să aibă la bază fapte de vitejie.
Lovitura de stat de acum 26 de ani i-a transformat pe aceşti ciobani din ,,burghezi roşii’’ în capitalişti feroce. Că au furat banii UTC, că au devalizat o întreprindere socialistă, că au furat banii din conturile din comerţul extern ceauşist foştii comunişti au ajuns să conducă economic România. Puterea politică a fost preluată de către foştii securişti şi comunişti din eşalonul II. Noii boieri, făcuţi, iar nu născuţi, au devalizat România în cel mai barbar stil, nepunând absolut nimic în locul a ceea ce au distrus. Au construit doar vile pentru ei şi copiii lor, sfidându-ne zi de zi cu opulenţa lor.
Ştiţi cu ce se schimbă clasa politică? Ăia care au preluat puterea în 1990 încep să moară sau să iasă la pensie… La butoane credeţi că vine vreun tânăr merituos? Nu, vin copiii foştilor comunişti şi securişti! Daţi search pe Google să vedeţi cine au fost părinţii lui Şova, cine este unchiul prin alianţă al deputatului Radu Vasilică sau tatăl prefectului Oprescu! România se duce dracului, cei din generaţia mea fug care încotro, tocmai pentru că noii politicieni sunt la fel ca părinţii lor: la fel de lacomi, dar mult mai slab pregătiţi! România a rămas fără milioane de tineri tocmai din vina celor enumeraţi mai sus.
P.S: În această după-amiază, aflându-mă la o serbare de comună, prefectul judeţului Argeş a refuzat să dea mâna cu subsemnatul, motivul fiind un editorial dur scris la adresa celor care s-au ocupat de destinele Spitalului Judeţean în ultimii ani, printre care şi soţia prefectului, fost vicepreşedinte de CJ. Editorialul a fost scris în contextul în care mulţi argeşeni mor cu zile în instituţia mai sus amintită (din cauza unui diagnostic pus greşit, şi tatăl meu a murit acum 4 ani, aşa că unii despre care scriem ar merita, la un moment dat, ceva mai mult), însă prefectul Oprescu uită că este într-o funcţie publică, neobligându-l nimeni să fie trimisul guvernului în teritoriu. Uită că, deşi este educat în acest spirit, nu este vreun prim-secretar al judeţului de pe vremea comunismului, să fie doar adulat de presă, lăudat… Criticile, chiar şi într-un limbaj mai dur, trebuie să şi le asume, mai ales că a avut o comunicare şi o activitate caracterizate de către noi, presa locală, mai mult decât defectuoase.
,,Nu dau, bă, noroc cu tine!’’ este atitudinea unui sătean supărat pe vecin că i-a intrat vaca pe tarlaua lui, nu a unui prefect care doreşte să aibă o lungă şi prodigioasă carieră în politică. De aceeaşi atitudine am avut parte şi de la un mentor de-al său, fostul primar penal al Piteştiului, Tudor Pendiuc, în urmă cu doi ani. Sper, spre binele tânărului prefect, ca asemenările dintre cei doi să se oprească doar la antipatia faţă de mine.
Şi pe viitor îmi voi face datoria faţă de cei aproximativ 5.000 de cititori (uneori mult mai mulţi) pe care îi am săptămânal, informându-I cât se poate de corect şi de obiectiv, chiar dacă uneori mai am parte şi de astfel de momente. Spre bucuria mea, sunt destui oameni, nu neapărat politicieni sau alţi potenţaţi ai zilei, care sunt bucuroşi de fiecare data să îmi strângă mâna!
Pentru că boierul se naşte, nu se face, nu-i aşa, domn’prefect?
