Anticipată de unii, vrută de mulţi şi nedorită de tot atâţia, până la urmă arestarea lui Constantin Nicolescu s-a petrecut astăzi. O dată cu acest eveniment, în Argeş a dispărut un mit: cel al intangibilităţii unor oameni care au scris, bine sau rău, istoria judeţului din ultimele două decenii. Fostului prefect, senator şi, în prezent, preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş i-a fost şifonată serios imaginea în această seară, după ce a ieşit de pe uşa DNA Piteşti în cătuşe. A fost un om care a realizat extrem de multe pentru acest judeţ şi, cum era normal deţinând asemenea funcţii, a şi greşit enorm. Cât despre faptele de care e acuzat, cel mai bine ar fi să se pronunţe Justiţia, atât cât mai funcţionează ea pe aceste meleaguri. Îmi permit să anticipez şi ce se va întâmpla în continuare…
Începută bine şi continuată prodigios, cariera politică a lui Constantin Nicolescu s-a terminat, în această seară, absolut dezastruos! Adversarii politici ai acestuia, fie că sunt din PSD sau de la alte formaţiuni, se vor folosi de acest eveniment pentru tragerea pe linie moartă a lui Nicolescu, atât de la Consiliul Judeţean, cât şi de la conducerea organizaţiei social-democrate argeşene. În aceste zile, se duce o luptă acerbă pentru acapararea funcţiei de vicepreşedinte al CJ Argeş, devenită vacantă odată cu moartea excepţionalului om de administraţie Florea Costache. Deci, să nu ne mire că de mâine se vor declanşa lupte, la un nivel mai înalt, atât pentru şefia Consiliului Judeţean, cât şi pentru conducerea PSD Argeş.
În cazul PSD, lucrurile sunt cât se poate de simple! După evenimentele din această seară, indiferent de numărul de ore, de zile sau de săptămâni în care Nicolescu va fi încarcerat, vom asista la o revenire în prima linie a partidului a unor persoane care, în ultima vreme, nu au avut o relaţie extraordinară cu Nicolescu. Aici ne referim la senatorul Constantin Tămagă, la Filip Georgescu sau la Mircea Drăghici… Tudor Pendiuc va rămâne singurul pilon electoral puternic al PSD Argeş. Este foarte posibil ca acesta să folosească toate armele pentru păstrarea privilegiilor pe care PSD le are în judeţ. Iar acest lucru se va întâmpla dacă primarul Piteştiului va înota prin ape care nu sunt tulburi. Bănuiţi la ce mă refer!
În ceea ce priveşte apropiata luptă pentru cele două funcţii din fruntea CJ Argeş, nu mai putem vorbi de monopolul social-democrat! Să nu uităm că Nicolescu nu este numai un preşedinte al PSD Argeş, ci şi o „locomotivă”, un om fără de care nu s-a făcut nimic în această filială! De aceea, social-democraţii argeşeni îşi vor reveni greu după acest şoc, iar reorganizarea nu se va face peste noapte! Este, aşadar, uşor de intuit cine şi de la ce partid vom avea viitorul preşedinte al Consiliului Judeţean.


