Lanţul de tragedii de la Paris, tradus prin 18 morţi şi numeroşi răniţi, în urma răzbunării a trei fundamentalişti musulmani faţă de jurnaliştii de la Charlie Hebdo, publicaţie care a postat pe prima pagină, de nenumărate ori, caricaturi cu profetul Mohamed, a repus pe tapet polemica legată de limitele libertăţii de exprimare.
Încep acest articol de opinie cu trei precizări: 1.Nu sunt un mare admirator al modului în care cultura musulmană îşi face simţită prezenţa în multe ţări vestice, pornind de la haine, până la impunerea în şcolile europene a unor standarde care să nu ,,jignească’’ milioanele de musulmani; 2.La rândul meu, am criticat de foarte multe ori pe reprezentanţii diferitelor culte prezente în România, pentru modul grosolan în care obţin şi manipulează sume uriaşe; 3.Chiar dacă Europa se află în degringoladă, cred că, într-un viitor apropiat, acest bătrân continent va renaşte atât material, cât şi spiritual. Iar atentatetele din această săptămână au fost unele odioase, de o laşitate strigătoare la cer…
Lucrez în presă de 10 ani şi multora li s-ar părea ciudat ca tocmai un jurnalist să scrie că libertatea de exprimare ar trebui să aibă o limită. Nu este chiar aşa, de fapt mă deranjează foarte mult că libertatea de exprimare, pe lângă faptul că, în multe ţări şi la foarte multe publicaţii a depăşit orice limită, aceasta este unidirecţionată. Să vă explic şi de ce…
În ultimele două secole, asistăm la secularizarea excesivă a societăţilor europene. Dumnezeu şi interfaţa sa umană, religia creştină, au fost eliminate din orice sferă a societăţii. Nu regret, Doamne fereşte!, Inchiziţia sau alte forme de dominare a Bisericii, ci modul în care societatea liberală, ,,eliberată’’de orice formă de spiritualitate, îi atacă pe din ce în ce mai puţinii europeni care nu văd în viaţă doar o perioadă de parvenire materială. Nu toţi occidentalii, iar aici vă spun din ce am văzut în puţinele mele vizite în vest, sunt de acord ca bisericile lor milenare să se transforme în muzee sau cluburi. Nu toţi vesticii aruncă la coşul de gunoi cu familia tradiţională, nu toţi vesticii clamează multiculturalismul, nu toţi vesticii se bucură că tradiţia lor s-a dus dracului, în numele unei parşive globalizări.
În presa mainstream din ultimele decenii, tocmai categoriile enumerate mai sus, păstrătoare ale tradiţiilor, au fost înfierate cu orice ocazie. Inclusiv musulmanii au fost luaţi în pix, cetăţeni ajunşi relativ recent pe vechiul continent, majoritatea venind din fostele colonii franceze şi engleze. Dacă credincioşii catolici au strâmbat din nas la caricaturile cu Iisus, Fecioara Maria şi sfinţii ridiculizaţi de publicaţii alde Charlie Hebdo, unii dintre musulmani s-au supărat ceva mai rău. Au pus mâna pe nişte AK 47 şi au tras!
Deşi, repet, este o crimă de neiertat ce au făcut trei dintre musulmani zilele trecute, o mai veche lege nescrisă a toleranţei, preluată şi de deontologia presei, spune că nu trebuie să iei în derâdere lucruri sau fapte care sunt sfinte pentru alţii. De aici, rezultă o altă concluzie, anume că umorul şi aciditatea, sau, pe româneşte-băşcălia din presa mainstream europeană este unidirecţionată.
Adică, poţi scrie liniştit că românii prezenţi în Hexagon sunt nişte hoţi, poţi scrie că toţi musulmanii sunt nişte terorişti şi nişte jegoşi (adevărul este că, prin secolul al XVI-lea, când europenii făceau baie, în medie, de patru-cinci ori într-o viaţă, musulmanii, indiferent de poziţia socială, aveau o igienă ireproşabilă), te poţi lega de catolici că sunt habotnici, de familişti că nu ştiu să îşi trăiască viaţa…
În schimb, dacă tratezi în aceeaşi manieră alte subiecte, de exemplu Holocaustul, poţi ajunge la puşcărie! Doamne fereşte să scrii undeva, în majoritatea ţărilor europene, că numărul de evrei ucişi de nazişti nu a fost de 6.000.000, ci de 5,9 milioane de exemplu, că dracul te-a luat! Corectitudinea politică merge şi mai departe şi, dacă familiştii creştini sunt descrişi ca nişte habotnici înapoiaţi, homosexualii sunt nişte oameni moderni, care nu merită criticaţi pentru modul în care se afişează! Homofobilor! Cât despre corporaţiile, băncile, companiile petroliere, armatele care aduc ,,freedom and democracy’’ prin rachete lansate de pe vreun F-18 nici nu se poate scrie într-un mare ziar deoarece, logic, sunt fie ale lor, fie controlate, prin contracte de publicitate generoase, de către entităţile enumerate mai sus.
Cei 18 morţi de la Paris au fost, indirect, victimele politicilor de stânga, liberale, din Europa ultimei jumătăţi de veac. Occidentul avea nevoie de muncitori ieftini, din afara continentului, care să facă cele mai de jos munci. Fenomenul a scăpat de sub control, iar omul aşa-zis modern european a devenit un monstru din punct de vedere al valorilor, un Charlie! Cunoscând situaţia şi cunoscându-mă, pot spune răspicat: Eu nu sunt un Charlie!
