Am scris deseori că nu am motive pentru a respecta, în vreun fel, actuala clasă politică românească! Infrastructura este la pământ, sistemele de educație și de sănătate sunt cu mult în spatele mediei europene, iar salariile sunt de tot râsul, în condițiile în care avem prețuri egale sau chiar mai mari decât în Luxemburg.
Astăzi o să scriu câteva lucruri despre PSD, cu ocazia împlinirii unui an de la câștigarea de către acesta En Fanfare a alegerilor parlamentare.
De fiecare dată când o parte a presei, partidele de opoziție sau, mai nou, cetățenii obișnuiți critică cu diferite ocazii PSD pentru modul prost în care a guvernat în ultimul an, diferiți vectori de imagine ai partidului (Dragnea, Nicolicea, Codrin Ștefănescu, Firea, Șerban Nicolae și alții) invocă votul masiv al cetățenilor, lucru care ar gira toate porcăriile pe care le-au făcut ai noștri conducători în 2017.
Din câte știm, PSD a fost unul dintre puține partide care s-au prezentat la alegerile din decembrie 2016 cu un program coerent de guvernare. Și, pe hârtie, programul a fost interesant! După doar câteva luni, de program s-a ales praful!
Se vorbea acolo de niște autostrăzi, de sute și mii de kilometri care vor fi construiți și inaugurați până în 2020! În anul de grație 2017, s-au finalizat doar 15 (cincisprezece) kilometri de magistrală rutieră, adică o distanță mai mică decât de la Pitești la Mioveni.
S-a vorbit acolo despre o lege a salarizării unitare, pentru a pune capăt haosului din sistemul bugetar! Da, s-a făcut câte ceva! S-au luat 10 miliarde de lei de la investiții și s-au realocat pentru plata salariilor din sistemul bugetar și a pensiilor speciale!
Promiteau cei de la PSD că vor fi mult mai transparenți în ceea ce privește cheltuirea banului public, iar funcționarii vor fi obligați să își facă datoria, altfel vor fi concediați! Deocamdată, cel puțin la Argeș, aleșii noștri de la PSD fac conferințe de presă din Joi în Paște, fie că ne referim la cele de la partid, fie la cele pe probleme administrative, de la Consiliul Județean, asta chiar dacă salariile angajaților de acolo s-au și triplat, în ultimele luni. Despre concedierea cohoretelor de iresponsabili și de puturoși din instituții, nici vorbă!
Era vorba să se treacă la modernizarea sistemelor de sănătate și de educație! Se simte acest lucru, în sensul că au mai plecat din țară câteva mii de cadre medicale, iar 50% dintre tinerii români sunt analfabeți funcțional.
Recunosc, anul trecut am votat PSD cel puțin o dată, dar nu am făcut acest lucru pentru a vedea show-uri TV cu Nicolicea, Nicolae și cu argeșeanul Cătălin Rădulescu! I-am votat pentru că eu și alte milioane de proști din țara asta avem nevoie de o guvernare coerentă și eficientă. Am votat pentru o mai mare transparență, nu pentru ca domnii, doamnele și domnișoarele de la Consiliul Județean Argeș, de exemplu, să împartă bugetul după criterii numai de ei știute!
Românii nu v-au votat ca să vă scăpați de pușcărie sau să faceți ca toți dracii prin instituțiile statului, intrând în certuri de curtea școlii cu retardații de la USR, ci să scoateți țara asta din căcat! Voi mai rău ați băgat-o!
Dacă nu vă reveniți din atitudinea asta de stăpâni de sclavi, electoratul ăsta, chiar prost și asistat, după cum zic unii, vă va taxa de nu vă vedeți! Și nu trebuie să se aștepte până în 2020, deoarece, da!, e foarte posibil să vedem și anticipate!
PS: Un prieten de-al meu spunea că PSD este un partid extraordinar, cu oameni cu care ai ce discuta, dar numai atât timp cât e în opoziție, deoarece când țiganul ajunge împărat…


