Vicepreşedintele de la Partidul Conservator Argeş caută să-şi extindă afacerile şi în alte domenii. Afaceristul a înţeles că pe vremuri de criză e bine să investeşti în mai multe domenii pentru a merge mai departe. Se pare că Dănuţ Bulf se interesează să-şi facă o sală de sport în Piteşti. Deocamdată afacerea sa este la nivel de idee, însă politicianul caută deja parteneri pricepuţi în domeniu pentru noua lui afacere. Nu ştim deocamdată dacă e momentul bun pentru a investi în… fitness, însă avem încredere că ştie el ceva Dănuţ Bulf, de este dispus să bage banii în aşa ceva.
Dănuţ Bulf îşi face sală de sport
Dan Badea este redactorul-șef al publicației Argesplus.ro și realizator al emisiunii Ora Argeșului, aflată în Top 3 al audiențelor din tot ceea ce înseamnă televiziune în anul 2023 fiind cea mai vizionată emisiune din audio-vizualul argeșean. Lucrează în presă din anul 2005, ca redactor în domeniile social, economic și politic. Înainte de proiectul Argesplus.ro, a publicat cel puțin 10.000 de articole în mai multe publicații județene și centrale. Este absolvent al Universității din Craiova, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, specializarea Bănci și Burse de Valori. Anterior, a absolvit Colegiul Național ,,IC Brătianu'' din Pitești. De asemenea, a urmat studii postuniversitare în Comunicare. În 2022, a absolvit un program de masterat în Istoria Românilor la Universitatea din Pitești.
3 comentarii


