Într-o zi toridă de vară, când plaja fierbe sub soare, iar aerul pare nemișcat, intrarea în apa Mării Negre ar trebui să fie o eliberare. Și totuși, de multe ori, primul contact este un șoc: apa este rece, uneori neașteptat de rece. Nu e o impresie subiectivă și nici o întâmplare izolată, ci rezultatul unui proces natural tot mai prezent pe litoralul românesc.
Acest proces se numește upwelling și descrie ridicarea apei reci din adâncuri către suprafață. Din punct de vedere științific, fenomenul apare atunci când vântul deplasează stratul superficial al mării, permițând apei mai dense, mai reci și bogate în nutrienți să urce în locul lui.
Scafandrul și observatorul marin Pascale Roibu, care a urmărit evoluția litoralului timp de peste două decenii, explică această schimbare foarte clar: „astăzi asistăm la un fenomen care apare tot mai des și care schimbă radical dinamica ecosistemului marin: upwelling-ul, adică ridicarea apei reci, dense și bogate în nutrienți din adâncime până aproape de suprafață.”
Mecanismul din spatele acestui fenomen este unul bine cunoscut în oceanografie. Totul începe cu vânturile sudice, care, în ultimii ani, au devenit mai frecvente vara. Acestea bat paralel cu țărmul și împing apa caldă de la suprafață spre larg. Intervine apoi efectul Coriolis, un principiu fizic care face ca masele de apă aflate în mișcare să fie deviate spre dreapta în emisfera nordică. Astfel, apa de suprafață este îndepărtată și mai eficient de coastă.
Golul creat nu rămâne liber. Din adâncime urcă rapid apă rece, mai densă, care nu apucă să se încălzească. De aici apar scăderile bruște de temperatură resimțite de turiști.
Pascale Roibu subliniază rolul decisiv al acestui tip de vânt: „vânturile sudice […] împing stratul cald de suprafață spre larg […] iar golul creat la mal este umplut de apa rece din adâncime care urcă în bloc compact.” Acest lucru explică de ce, uneori, temperatura apei poate scădea cu câteva grade bune într-un interval foarte scurt.
Un alt element esențial este termoclina, stratul de tranziție dintre apa caldă de la suprafață și cea rece din adâncime. Din punct de vedere fizic, termoclina este caracterizată printr-un gradient termic accentuat — adică temperatura scade rapid pe o distanță mică.
În urmă cu 15–20 de ani, această zonă se afla la adâncimi de peste 10–15 metri, uneori chiar mai jos. Astfel, apa de la suprafață rămânea stabil caldă. Astăzi însă, lucrurile s-au schimbat. După cum explică Roibu, „termoclina este literalmente trasă în sus, ajungând uneori chiar la nivelul suprafeței”, ceea ce face ca apa rece să fie resimțită direct de înotători.
Din perspectivă umană, fenomenul poate părea neplăcut. Dar din punct de vedere ecologic, el este extrem de valoros. Apa care urcă din adâncime aduce nutrienți esențiali — azot și fosfor — care stimulează dezvoltarea fitoplanctonului. Acesta devine baza unui lanț trofic mai bogat, susținând zooplanctonul, peștii și, în final, prădătorii superiori.
Roibu observă direct aceste efecte: „creșterea planctonului […] duce la formarea unor bancuri mai mari și mai numeroase de pești […] care la rândul lor susțin populația de delfini, tot mai prezentă în apropierea litoralului.”
În plus, upwelling-ul are și un rol de reglare termică. El împiedică supraîncălzirea excesivă a apei, menținând condiții mai stabile pentru specii sensibile. Revenirea unor alge benefice și apariția mai frecventă a căluților de mare sunt indicii clare ale unei îmbunătățiri a calității mediului marin.
Astfel, paradoxul devine evident: ceea ce pentru turiști înseamnă o mare prea rece este, de fapt, semnul unei mări mai vii. Iar senzația aceea de frig, resimțită într-o zi de vară, nu vine din lipsa soarelui, ci din adâncurile care urcă, pentru scurt timp, până la suprafață.
Mai multe informații despre fenomenul de upwelling, dar și despre biodiversitatea Mării Negre puteți afla de pe pagina lui Pascale Roibu.
Sursa: www.dinport.ro
