Gelu Tofan a avut greșelile lui! A greși e omenește! Ca viceprimar și-a făcut treaba bine, chiar dacă au fost momente în care m-am contrazis cu dumnealui, cum ar fi bugetele pe investiții! Chit că avem guvernarea ca un stroboscop de discotecă de anii ’90, nu este tocmai ok ca structura executivă a unei primării să arate după cum bate vântul de la București! Indiferent de ce se va întâmpla, Gelu Tofan este o prezență frumoasă în administrație! Îl apreciem pentru sinceritatea lui! Fiind un om de cursă lungă, cu siguranță va supraviețui și acestor provocări!
De ce l-aș regreta pe Gelu Tofan
Dan Badea este redactorul-șef al publicației Argesplus.ro și realizator al emisiunii Ora Argeșului, aflată în Top 3 al audiențelor din tot ceea ce înseamnă televiziune în anul 2023 fiind cea mai vizionată emisiune din audio-vizualul argeșean. Lucrează în presă din anul 2005, ca redactor în domeniile social, economic și politic. Înainte de proiectul Argesplus.ro, a publicat cel puțin 10.000 de articole în mai multe publicații județene și centrale. Este absolvent al Universității din Craiova, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, specializarea Bănci și Burse de Valori. Anterior, a absolvit Colegiul Național ,,IC Brătianu'' din Pitești. De asemenea, a urmat studii postuniversitare în Comunicare. În 2022, a absolvit un program de masterat în Istoria Românilor la Universitatea din Pitești.
Lasă un comentariu


