Grădinițele, creșele și afterschool-urile private și de stat se vor deschide începând de luni. Anunțul a fost făcut în această dimineață de șeful Cancelariei Premierului, Ionel Dancă.
Din 15 iunie, ca urmare a faptului că se încheie perioada cursurilor școlare, părinții vor avea posibilitatea să ducă copiii la creșe, grădinițe și after school, indiferent că acestea sunt de stat sau private. Sigur că în cazul creșelor, grădinițelor de stat, acestea sunt la nivelul deciziei autorităților locale. Recomandarea noastră e ca aceste activități să fie reluate cu respectarea regulilor”, a spus Ionel Dancă, citează digi24.ro. El a anunțat de asemenea că indemnizația de creștere a copilului se prelungește pentru angajații care activează în domenii unde continuă restricțiile pe perioada stării de alertă.
Sursa:digi24.ro