Un copil în vârstă de doar o zi a fost trimis, ieri după-amiază, cu elicopterul la un spital de profil din Bucureşti.
Fix la ora 16,30 a zilei de ieri, elicopterul SMURD a aterizat pe platforma de lângă Sala Sporturilor „Trivale” Piteşti pentru a lua un nou-născut care avea probleme respiratorii grave. De obicei, în astfel de situaţii echipa SMURD pleacă la spital cu incubatorul de la bordul aparatului, pentru evaluarea pacientului şi, ulterior, preluarea acestuia. Azi regula a fost schimbată. Din câte am fost informaţi, se stabilise ca ambulanţa să aştepte cu copilul sosirea elicopterului, pentru că ora era destul de târzie şi se întuneca, iar aeronava nu mai ajungea în timp util în capitală, pentru a ateriza în condiţii de siguranţă. Spre surprinderea medicului SMURD, ambulanţa era fără pacient şi au urmat 10 minute de discuţii furtunoase între aces
ta şi echipa de la Piteşti.
Decolare la limita de timp
„Dacă ambulanţa nu ajunge la stadion până cel mai târziu la ora 17, vom pleca fără pacient. Ne pare rău, dar asta este situaţia. Nu putem pune în pericol echipajul de zbor în condiţii de noapte pentru că nu s-a respectat cele convenite. Este prima dată când ne confruntăm cu o astfel de situaţie, dar, fiind vorba despre un transport pe calea aerului, avem stabilite nişte regulile stricte, care trebuie respectate”, spunea medicul elicopterului. „Întrucât la ora 17,03 începe să se întunece, zicea unul dintre piloţi, este limita până la care ni se permite decolarea. Dacă ambulanţa se încadrează în ora stabilită, în 30 de minute suntem la Bucureşti. Dacă nu…” În acest context, ambulanţa a pornit în viteză către „Judeţean”. Nu a durat mult şi sunetul sirenei anunţa că autosanitara revine. Era ora 16,50 când ambulanţa a oprit lângă elicopter. Medicul a luat copilul înfăşat în scutece în braţe, a urcat rapid la bordul aparatului de zbor şi l-a conectat la monitor şi la aparatul de ventilare mecanică. În paralel, piloţii s-au asigurat că totul este în ordine şi au pornit motoarele. Cu doar do
uă minute înainte de expirarea timpului limită, elicopterul a decolat, îndreptându-se spre Bucureşti.
Născut prematur
Totul s-a petrecut atât de repede, încât curioşii strânşi pe margine nici nu şi-au dat prea bine seama ce se întâmplă. Foarte rezervat, medicul ambulanţei care a adus copilul ne-a declarat: „Vă pot spune doar că este vorba despre un copil de o zi, iar mama este din Piteşti. Născut prematur, cu malformaţii, copilaşul are grave probleme respiratorii şi s-a impus trimiterea la o clinică de specialitate din Bucureşti. Trebuie să i se administreze oxigen şi să fie ventilat mecanic pe tot timpul transportului. Nu ştiu la ce spital va fi dus, dar acest aspect a fost deja stabilit conform unui protocol între echipajul elicopterului şi unitatea sanitară la care va fi trimis”.
Foto/text- Mihai Neacşu









