La iniţiativa Clubului de Drumeţie Montană “România Pitorească”, sâmbătă, 16 iunie, la intrarea în magazinul Decathlon Piteşti a avut loc o demonstraţie de escaladă alpină pe un perete special amenajat. Acţiunea a vizat atragerea interesului copiilor şi al tinerilor pentru drumeţiile şi escaladările montane, fiind un prim pas către lumea plină de curaj şi de cutezanţă a alpinismului. Clubul, înfiinţat în 1974 în Piteşti, are ca principal scop atragerea tinerilor către munte, în spiritul respectului şi al ocrotirii frumuseţilor sale. Clubul promovează turismul montan şi îşi propune, între altele, să educe noile generaţii în spiritul respectării naturii. Copiii şi tinerii sunt îndemnaţi să iasă din atmosfera înnăbuşitoare a blocurilor şi să cucerească munţii pas cu pas, cu atât mai mult cu cât în judeţul Argeş, pe lângă traseele deja consecrate, sunt multe alte deschideri către frumuseţi nebănuite.



