Foto: Mihai Neacşu
Reprezentanţii Inspectoratului Jandarmeriei Argeş, cu ocazia Zilei Jandarmeriei, au organizat o serie de acţiuni antrenante chiar în centrul PIteştiului, în Piaţa Vasile Milea. Echipaţi cum se cuvine, cu tehnica „de luptă” la ei, jandarmii au oferit un adevărat spectacol al priceperii, forţei şi rapidităţii în cadrul unor demonstraţii de luptă corp la corp, salvări de la înălţime şi demonstraţii cu câinii care fac şi ei parte din această structură.
Grupa de Intervenţie Antiteroristă din cadrul Detaşamentului Mobil nr. 1 au pus la cale o demonstraţie de karate şi luptă corp la corp. De asemenea, postul de jandarmi Arefu, împreună cu Serviciul salvamont Argeş „au salvat” o potenţială victimă, pe care au coborât-o de la înălţime, de la unul dintre etajele superioare ale Prefecturii.






















