Sâmbătă, 15 octombrie, Asociaţia Cred în Tine (CinT), reprezentatată de dl Gheorghe Stan, împreuna cu partenerii săi: Fundaţia Solidaritatea Creştină, reprezentată de dl Mircea Andrei, Casa de Cultură a Studenţilor, reprezentată de dl Robert Ion, Direcţia Judeţeană de Tineret şi Sport şi firma de pază şi protectie Magic Safe Security, au iniţiat acşiunea Alătură-te nouă! Ediţia a II-a ce a avut ca scop principal diversificarea activităţilor de petrecere a timpului liber prin promovarea artelor marţiale în rândul tinerilor care petrec din ce în ce mai mult timp în faţa calculatorului, orientându-se spre o viaţă sedentară. În acelaşi timp, ţinând cont că anul acesta, în luna noiembrie, are loc Campionatul Mondial de Karate ASHIHARA la Bucureşti, la care vor participa sportivi din aproape 30 de ţări, s-a doritşsi promovarea tinerilor piteşteni care vor participa la acest Campionat Mondial de arte marţiale. Luând în considerare rezultatele deosebite obţinute de aceştia la concursurile naţionale sau internaţionale, există ferma convingere că tinerii piteşteni se vor întoarce şi cu medalii.
În ciuda vremii capricioase, acţiunea a reuşit să strângă în Piaţa din faţa Primăriei Muicipiului Piteşti peste 600 de persoane, şi a constat într-o serie de demonstraţii de arte marţiale susţinute de ACS SABAKI, ACS SAMURAI DOJO, IMPRESSION, Tiger Club şi două demonstraţii inedite.
Prima, susţinută de studenţii de la specializarea Poliţie Comunitară din cadrul Universităţii din Piteşti, a constat în soluţionarea în regim de viteză a unei posibile situaţii conflictuale violente. Studenţii în cauză: Nadolu Alina, Bălan Ileana, Moise Gabriel, Ana Alin şi Obretin Cosmin au primit din partea Universităţii din Piteşti, prin intermediul dlui Decan Mihăilă, de la Facultatea de Sport, Diplome de Excelenţă pentru demonstraţia prezentată.
Acest proiect, denumit INSTRUIRE PENTRU UN VIITOR MAI BUN, este iniţiat de Asociaţia Cred în Tine (CinT) şi este susţinut şi de Casa de Cultură a Studenţilor prin asigurarea logisticii necesare desfăşurării antrenamentelor de arte marţiale pentru studenţii de specializarea Poliţie Comunitară.
A doua demonstraţie a fost prezentată de Managerul acţiunii, dl Gheorghe Stan şi de agenţii firmei de pază şi protecţie Magic Safe Security (MSS), dnii Ionuţ Buiugu, Popescu Răzvan şi Marius Bundac, împreună cu dl. „TOGGO”, student al Facultăţii de Sport din cadrul Universităţii din Piteşti. În cadrul acestei demonstraţii au fost prezentate două situaţii, una în care „victima agresiunilor” venite din partea celor 4 nu ştia sa lupte şi a doua variantă în care victima ştia să lupte.
Doritorii pot viziona filmuleţul pe canalul youtube.com la următoarea adresă: http://www.youtube.com/watch?v=TBYzjN5I46A&feature=related
Toate demonstraţiile prezentate au fost primite cu ropote de aplauze din partea celor prezenţi, la sfârşitul cărora au fost acordate GRATUIT 3.000 de sedinţe de arte marţiale.



Appreciate this post. Let me try it out.