Astăzi am din nou ocazia, chiar dacă numai pe hârtie, să îl răpesc un pic pe Lucian Ene, unul dintre cei mai cunoscuți artiști foto din România și totodată omul pentru care nudul artistic capătă o interpretare și o viziune total aparte comparativ cu ceea ce suntem noi obișnuiți să vedem.
În interviul acordat astăzi, Lucian a vorbit despre proiectele sale dar și despre consumul de artă în România, despre limita dintre artă și vulgaritate și nu numai.
REPORTER: – Bine te-am regăsit, Lucian, la mai bine de 4 luni și jumătate de când ai expus la București, în perioada când încă nu era criză. Acum că te-am prins mai puțin ocupat, aș vrea să îmi povestești despre activitatea ta, despre tine ca artist și totodată ca om consumator de artă.
LUCIAN ENE: – Bine te-am regăsit și eu, Otilia! Așa este, au trecut multe luni de la expoziția de la București. Se poate spune că „Persona” a fost norocoasă dacă se poate numi așa, pentru că a prins perioada de dinaintea pandemiei doar că, din păcate, trebuia să revin și sa expun la Cluj. Și atunci a apărut criza. Asa că, „Persona” a mers din nou în depozit unde este și acum.
LUCIAN ENE: -Despre mine ce să spun?… Am început fotografia lângă tatăl meu, de mic copil, cu aparate pe film, cu developat în baia de la bloc unde era improvizată o cameră obscură și am dezvoltat o dragoste pentru fotografie, dragoste care, după cum observi, nu a murit niciodată. Am peste 20 de ani de experiență în fotografie și în proporție mare am portofoliul format din nuduri. Am fost atras de latura aceasta pentru că mi-au plăcut provocările tot timpul, iar nudul, din toate punctele de vedere, este o nișă nu foarte comoda. Cel puțin în România te cam bați cu morile de vânt, este extrem de greu să-ți găsești modele, (eu sunt norocos, în această privință, deoarece am modele superbe și deschise la minte cu care lucrez de foarte mulți ani), și este exagerat de greu să-ți găsești sponsori și locuri pentru expoziții. Spun asta legat de ceea ce fac eu deoarece proiectul „Persona”, după cum ai și văzut, este la niște dimensiuni, să le spunem, foarte greu de „digerat”. Apoi mai intervin atât mentalitatea învechită cât și incultura care, fără să jignesc pe nimeni, domină societatea noastră în aceste momente. Chiar discutam cu un prieten care este tot fotograf și-mi spunea că mă invidiază pentru faptul că fac artă, el fiind nevoit să facă și ceea ce nu-i place, din motive clar financiare. Replica mea a fost „Tu cel puțin faci bani, în timp ce eu sunt nevoit să bag bani de nicăieri.” Și crede-mă că sunt costuri fantastic de mari. Este celebra vorba „Artiștii mor săraci!” care, din păcate, este adevărată. Nimeni nu investește în artă, în talente, în cultura, în educație. Ne luptăm să smulgem bani din toate colțurile.
REPORTER: – Da, din păcate un aspect trist! Cum crezi, totuși, că va evolua consumul de artă în România, mai ales cel de nișă?
LUCIAN ENE: – Eu am văzut arta ca pe o încântare a simțurilor, noi muncim și investim pentru ca cei din jur să se bucure de ceea ce facem. Sfârșim, din păcate, trist majoritatea, deoarece acum societatea a început să piardă valorile, a început să se deterioreze.
REPORTER: – Ca om cu peste două decenii de activitate în domeniul artei fotografice, consideri că s-a schimbat ceva în acest sens sau încă suntem mult prea închiși atunci când vine vorba despre o latură mai aparte a fotografiei?
LUCIAN ENE: – Dacă galopăm în ritmul acesta, sincer nu văd un viitor prea luminos. Poate eu sunt mai clasic, mai din școala veche și din acest motiv gândesc așa. Sunt de acord cu tehnologia și viteza în care trăim zilnic dar parcă e prea mult. Legat de pandemie, că tot ne aflăm încă în criza ei, nu vreau să-mi pun pe nimeni în cap deoarece și așa am o armata de cârcotași, dar eu sunt de părere că totuși criza asta a făcut și bine. A adus oamenii cu picioarele pe pământ, Ne-a învățat să ne bucurăm de natură, să ne fie dor și să apreciem socializarea, să înțelegem că suntem oameni și bucuriile, lucrurile care ne fac fericiți nu constau neapărat în bani multi și în vile cu 10 etaje. Iar în ceea ce privește schimbările de mentalitate, eu fiind un foarte mare devorator de filme, am să-ți răspund foarte simplu la această întrebare: hai sa ne uitam la filmele din anii 60 -70 și ai să descoperi o libertate fantastică, o relaxare uimitoare legată de erotism, sexualitate etc. Atunci nu era o problema așa de mare dacă apăreau sânii unei femei într-un film sau dacă apărea un corp dezgolit. Era ceva normal. Acum cenzurăm tot. Vorba unui amic, „Mai avem puțin și o îmbrăcăm pe Venus sau îmbrăcăm toate statuile grecești.”. Și toate astea se datorează tot lipsei de educație și lipsei de cultura.
REPORTER: – Cu alte cuvinte, lipsa educației și a culturii, naște controverse, și chiar frustrări. Tu personal cum ai depășit barierele unei societăți sufocate de cenzură?
LUCIAN ENE: – Eu nu am depășit barierele, eu am trecut prin ele chiar dacă a fost dureros și extrem de greu. Sincer, am ales să merg înainte, să nu-mi pese de răutăți, am luptat cu „barierele” de care spui și cu cei care le coordonează. Am încercat, sub toate formele, să duc la bun sfârșit ceea ce mi-am propus indiferent de piedici. Asta ar trebui să facem cu toții. Altfel nu reușim să ridicăm societatea și să-i dăm justa ei valoare. Adevărul este că am și o fire care nu se lasă ușor și după cum spuneam la început îmi plac provocările. Sper să vina ziua în care tot ceea ce fac să fie înțeles și apreciat. Și nu numai ceea ce fac eu, ci toți cei care muncesc și investesc în toate domeniile, toți cei care pun preț pe calitate și pe bun gust, să ajungă acolo unde într-adevăr merită! Dacă este să ne referim la artiști, pentru ei nu au valoare mașinile și vilele. Pentru ei, cel mai important este să fie apreciați și să lase ceva în urma lor. Ducem nimic cu noi când părăsim lumea aceasta. Asta este realitatea. În urma noastră rămâne doar ceea ce am făcut. Depinde doar de noi dacă rămâne ceva frumos sau nu.
REPORTER: – Da, așa este. Revenind puțin la partea cu pandemia, subiectul care a creat și încă mai creează o adevărată isterie, cum te-a afectat pe tine ca fotograf?
LUCIAN ENE: – La fel ca pe toată lumea, izolarea și pentru mine a fost plumb în picioare. În primul rand nu am mai putut expune, „Persona”, aceasta fiind pe pantă ascendentă. Și foarte greu a fost ca nu am mai putut lucra la „Toxic”, acesta fiind un alt proiect pe care l-am început în urmă cu aproximativ 3 ani, dar pus în așteptare deoarece am avut evenimentul de la București. Este un proiect foarte apreciat încă din stadiul de lucru dar din păcate nu am mai putut face nimic în lunile acestea. Nu am mai putut sa ieșim la shooting-uri, pe partea de logistica am fost legați de mâini și de picioare și în plus mobilitatea redusa m-a lăsat fără modele. Lucrez cu persoane din toată țara, motiv pentru care a trebuit sa prelungesc munca mult mai mult decât aproximasem. Mai este și partea financiară care pentru toți din acest domeniu a fost un dezastru. Fotografilor de evenimente, celor care lucrează cu fotografia de produs sau cea conceptuală, bănuiesc că nu le-a fost și încă nu le este ușor. Momentan am reluat munca la „Toxic” și sper din tot sufletul să termin. Mă mișc cât pot de repede să nu am surprize din nou.
REPORTER: – Chiar, că îmi povesteai și dățile trecute, că ai acest nou proiect intitulat „TOXIC”, tot pe fotografie nud alb-negru. Prin ce se diferențiază de „PERSONA”?
LUCIAN ENE: – Sunt două proiecte total diferite. Singurul lucru care le leagă este faptul ca ambele sunt fotografie nud. „Persona” nu este 100% alb-negru, în acel proiect am creat un filtru care da fotografiilor o tenta de sepia. Tematica este mult mai „cuminte” în „Persona”, duce mai mult spre eleganță și nu în ultimul rând dimensiunile fotografiilor din „Persona” este una impresionanta datorită faptului că mi-am permis să fac asta lucrând pe aparatul digital. În „Toxic”, lucrez pe un aparat foarte vechi, un Lubitel 2, pe film lat de 120mm, iar fotografiile sunt printate pe pânză și au dimensiuni mai reduse. Ca abordare, în Toxic este mult mai multa agresivitate, o realitate mai dura, o „punere în scenă” mult mai dinamica și mai întunecată. Partea de video de la Toxic, am reușit să o terminăm acum, recent, și este publică. Pe această cale vreau să mulțumesc echipei care, deși a întâmpinat dificultăți, a fost la cel mai înalt nivel.
REPORTER: -„TOXIC” are ca subiect principal tot ideea de femeie și toate stadiile și stările prin care trece ea. Putem vorbi și de acea femeie stigmatizată de societate doar pentru că nu vrea să se alinieze unei așa-zise normalități sau că de ce își câștigă existența într-un mod văzut cu ochi nu prea buni?
LUCIAN ENE: -Dacă te referi la „Persona” vs „Toxic” oarecum așa este. Femeia rămâne în prim plan cu toate problemele ei. În „Persona” a fost dualitate, au fost „interpretate” și roluri pozitive și negative, motivul pentru care exista masca albă, dar și cea neagră. Acolo, modelele sunt în spatele unui război între bine și rău. Totodată sunt corp comun deoarece toți avem în noi și bine și rău iar acesta este motivul pentru care și măștile sunt pictate cu motive combinate. „Toxic”, în schimb, are la bază, după cum spuneam, doar partea întunecată, acolo se interpretează tot ce este toxic în societatea noastră și nu numai ceea ce ne face rău ci și ceea ce facem noi rău, acțiunile noastre distructive legate de ceea ce ne înconjoară, invidii, opulență, ipocrizie, infatuare, egoism etc. În loc să iubim și să apreciem ceea ce ne oferă lumea aceasta, noi suntem toxici pentru ea și este absolut normal ca și ea să devină toxică pentru noi. Știi că este și vorba aceea din bătrâni, „Să faci rău este foarte ușor, bine în schimb, ne vine greu să facem!” Să spargi un geam de 10 metri este simplu: arunci cu o piatră în el și este rezolvat subiectul. Dar nu ne gândim câți oameni au muncit pentru acel geam. Un copac îl pui la pământ în 3 minute dar el are nevoie de mulți ani să crească și culmea, el crește tot pentru a ne face nouă un bine.
REPORTER: – Foarte frumos spus! Referitor la genul fotografic abordat de tine, ți s-a spus nu de puține ori că este unul controversat? Ce le răspunzi celor mult prea „puritani”, celor pentru care nudul artistic este egal cu vulgaritatea și chiar cu latura pornografică, pentru că, din păcate, sunt mulți dintre aceștia?
LUCIAN ENE: – Așa este! Recunosc că sunt o persoană controversată dar nu neapărat la modul rău. Aș spune, mai degrabă, ca sunt o persoana libertină care nu înghite regulile aiuristice ale societății. Probabil acesta este motivul pentru care multi nu mă înghit. Celor puritani le răspund foarte simplu, asa cum am răspuns la o conferință de presă unde prezentam un calendar foto cu nuduri și animale și au apărut critici legate de această asociere: Noi ne naștem goi, fără inhibiții, fără să ne fie rușine de corpul nostru. Ne înmulțim la fel. Animalele ne iubesc pentru ceea ce suntem noi, goi, nu pentru hainele de firmă sau pentru mașinile de lux pe care le avem. Noi suntem unici, fiecare în felul lui, dar tot goi suntem pentru că trupul nostru este cel care dă personalitate hainelor și altor lucruri cu care venim în contact. Noi, goi, dăm viață sau o distrugem.”. Legat de firul acela subțire dintre pornografie și artă eu spun că totul ține de bunul gust. Mă repet: nivelul de cultură și de educație pune această limită. Așa, foarte bine poți spune despre orice fotografie nud ca este pornografică dacă ai o educație precară și tot ceea ce ai învățat este faptul că nuditatea este interzisă! Ne tragem dintr-un popor educat, din păcate, de comuniști și trebuie să recunoaștem asta. Generațiile mai vechi au fost crescute cu „E rușine să faci dragoste, vezi că ai decolteul prea mare, fusta este prea scurtă, acoperă ochii copilului că tanti face nudism, nu lăsa copilul să se uite la filmul x că se sărută ăia acolo etc. Nu este de mirare faptul că încă mai avem în societate ideologii de genul acesta. Poate în timp reușim să revenim la normalitate.
REPORTER: – Legat de consumul de artă în România, în opinia ta, atât ca artist cât și ca parte din public, ce diferențe vezi între consumatorul modern și cel al generațiilor trecute, raportat la faptul că, din păcate, omul modern ridică vulgaritatea la rang de artă? Sau nu neapărat vulgaritatea în mod expres, cât ceva ce, în termeni de specialitate este considerat „kitsch”, este considerat ca fiind de prost gust? De unde această tendință tristă?
LUCIAN ENE: – După cum spuneam, eu trecând și prin generația anterioară și trăind schimbările, mai pe românește, am trăit și cu telefonul fix dar am prins și apariția internetului și a telefoanelor mobile, iar acum trăind în modernizarea asta accelerata, pot afirma că a scăzut dramatic consumul de arta. Dacă este sa dam timpul înapoi vom vedea că oamenii aveau mai mult timp pentru ei, se respectau mult mai mult, aveau timp să citească, să meargă la teatru sau la operă, să se plimbe, sa meargă la o expoziție și sa admire picturi sau sculpturi. Acum toată lumea este online. Este trist de simplu. Iar referitor la ce este sau ce nu este „kitsch”, după părerea mea sunt doua variante: una oficială și una, să-i spunem, omenească. Cea oficială este pusa în cârca celor care se numesc curatori sau critici de arta, cei despre care se presupune ca au studii în domeniul respectiv și pot da verdicte obiective. Aceștia, în mod normal, trebuie să treacă peste gusturile personale și să încadreze operele de artă în funcție de stasurile calitative. Dar mai este și o alta varianta, adică aceea în care, ipotetic vorbind, o operă, deși este considerată fără valoare, unei persoane sau mai multor persoane le spune ceva, le transmite ceva. Pentru acele persoane nu mai este kitsch. O fotografie care pentru x pare pornografie, pentru y poate să fie arta pura și sa o cumpere cu 1 milion de euro. Arta este interpretabila! Cel mai bun exemplu, în acest caz, este pictorul Vincent van Gogh care a murit fără sa aibă nici cea mai mică fărâmă de apreciere. A cumpărat doar fratele lui, pe ascuns, de la el. Și uite unde este acum Van Gogh! Păcat!
REPORTER: – Iată că am ajuns și la finalul materialului de astăzi. În încheiere, aș vrea să te mai întreb: Pe când vom vedea expus și proiectul „TOXIC” și totodată ce mesaj ai dori să le transmiți celor care iubesc arta de orice fel ar fi ea?
LUCIAN ENE: La „Toxic” mai am doar partea foto de terminat, nu mai este foarte mult. Când v-a fi expus, sincer sa fiu, nu știu! Eu sper cât mai curând. Din păcate nu depinde de mine ci de ridicarea restricțiilor și revenirea cat mai repede la normalitate. Și cu „Persona” este aceeași poveste: totul este în așteptare.
LUCIAN ENE: Un mesaj pentru cei care iubesc arta … Să o iubească și să o studieze în continuare, sa investească în ea indiferent de forma ei și să o transmită mai departe. Arta este la baza istoriei. Arta a scris istoria sub diferitele ei forme. Dacă nu ne cunoaștem istoria suntem fără viitor!
REPORTER: – Îți mulțumesc pentru interviul acordat și sper să ne auzim și cu altă ocazie! Mult succes cu noul proiect!
LUCIAN ENE: – Multumesc și eu, Otilia, pentru invitație și sper să ne revedem cu bine!
Mai multe detalii despre proiectele artistice ale lui Lucian Ene puteți vedea accesând și pagina sa de Facebook
Foto: galerie personală Lucian Ene
