Deputata PNL de Argeș Alina Gorghiu a anunțat, marți, depunerea unui proiect de lege care urmărește întărirea protecției victimelor violenței. Potrivit inițiativei prezentate de aceasta, atunci când prin ordinul de protecție agresorului îi este impusă păstrarea unei anumite distanțe față de victimă, monitorizarea electronică ar urma să devină regula. Victima va fi informată asupra măsurii, iar în cazul în care refuză dispozitivul electronic necesar funcționării sistemului, decizia va trebui justificată în scris.
„Nu mai putem trata frica sau lipsa informațiilor ca o renunțare la protecție”, a transmis Alina Gorghiu, într-o declarație video.


