În seara zilei de 27.10.2011, între orele 19.00 – 21.00, douăsprezece persoane private de libertate, bărbaţi care execută pedeapsa în sistem deschis la Penitenciarul Colibaşi, au fost prezente la un concert simfonic extraordinar cu pagini muzicale, ce a avut loc la Filarmonica din Pitesti.
Dirijorul Sabin Pautza (S.U.A), violonistul Florin Croitoru si orchestra piteşteană au interpretat „Mica Suita” (Witold Lutosawski), „Jocuri IV, Concertul pentru vioara si orchestra” (Sabin Pautza) şi Simfonia a V-a (Resurection) a lui Felix Mendelsohn Bartholdy.
Participarea persoanelor condamnate la acest concert a fost ocazionată de Ziua Internaţională a Muzicii, sărbătorită în luna octombrie a fiecărui an, încă din anul 1975.
Deţinuţii au fost aleşi dintre cei care sunt selecţionaţi la muncă şi au obţinut cele mai bune rezultate la punctele de lucru unde îşi desfăşoară activitatea, această ieşire fiind o recompensă suplimentară pentru ei.
Pentru toate persoanele condamnate care au asistat la recitalul de muzică clasică, vizita la Filarmonica din Piteşti a fost o premieră, acestea apreciind în mod deosebit atât calitatea interpretării, cât şi a muzicii în sine.
Locurile din sală pentru persoanele private de libertate au fost oferite în mod gratuit de către conducerea Filarmonicii din Piteşti, preţul unui bilet fiind în mod normal de 24 de lei.



