Un incendiu de proporții a izbucnit noaptea trecută în comuna Slobozia. Flăcările au cuprins o casă, un autoturism, o anexă, un gard și s-au extins și la casa vecină. Trei autospeciale de stingere cu apă și spumă de la Detașamentul Bradu și Punctul de Lucru Rociu au ajuns la fața locului, iar pompierii au cerut și sprijinul colegilor din Dâmbovița, care au intervenit cu încă o autospecială. Din fericire, au existat doar pagube materiale.
„În urma evenimentului au ars o cameră și acoperișul casei pe o suprafață de circa 120 mp, o anexă pe o suprafață de aproximativ 120 mp, un autoturism, 500 kg de plante furajere și un gard de aproximativ 40 mp.
Flăcările s-au extins cu repeziciune și la asteriala casei vecinului, iar prin intervenția operativă a pompierilor, s-a reușit limitarea acestora, deteriorându-se circa 40 mp.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost aparat electric lăsat sub tensiune”, transmite ISU Argeș.