Administrația Bazinală de Apă Argeș Vedea organizează ședința de dezbatere publică a Planului de Management al Riscului la Inundații aferent ABA Argeș Vedea, întâlnire la care sunt invitați toți factorii interesați din bazinul hidrografic Argeș Vedea (județele Argeș, Teleorman, Giurgiu, Ilfov – integral, județele Olt și Dâmbovița – parțial + municipiul București).
Dezbaterea va avea loc în data de 24 martie 2023 (orele 10.00 – 12.00), în municipiul Pitești, sala Amfiteatru a Consiliului Județean Argeș – Bd Republicii nr. 71 (fostul Centru de Calcul).
Vor fi prezentate: Proiectul ROFLOODS și Planul de Management al Riscului la Inundații ABA Argeș Vedea – ciclul 2 și Raportul de Mediu şi Studiul de Evaluare Adecvată pentru PMRI ciclul 2.
Aceste activități sunt organizate în cadrul proiectului „Întărirea capacitații autorității publice centrale în domeniul apelor în scopul parcurgerii etapelor a 2-a si a 3-a ale Ciclului II al Directivei Inundații – ROFLOODS” – Inundatii.ro, dezvoltat de Ministerul Mediului – România împreună cu Administrația Națională „Apele Române” prin Administrațiile Bazinale de Apă și Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor cu sprijinul World Bank Romania.
Prin intermediul RO-FLOODS, România, în calitate de Stat Membru al UE, implementează prevederile Directivei privind evaluarea și gestionarea risului la inundații (etapa a doua) care presupun realizarea ciclică a etapelor:
- Evaluarea Preliminară a Riscului la Inundații (EPRI);
- Elaborarea Hărților de Hazard și de Risc la Inundații (HHRI);
- Elaborarea Planurilor de Management al Riscului la Inundații (PMRI).
În urma parcurgerii acestor etape, specialiștii identifică soluțiile și măsurile necesare pentru atenuarea riscurilor la inundații, conform standardelor internaționale și a bunelor practici existente.
Toate aceste informații sunt integrate în Planuri de Management al Riscului la Inundații (PMRI).
Implicarea părților interesate reprezintă o componentă esențială a procesului de elaborare și ulterior avizare / aprobare a Planurilor de Management al Riscului la Inundații, întrucât managementul riscului la inundații vizează toți cetățenii României. Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor împreună cu Administrația Națională ”Apele Române”, colaborează cu cetățenii și cu diferitele sectoare ale societății pentru a-i ajuta să înțeleagă procesul de elaborare al Planurilor de Management al Riscului la Inundații și pentru a le actualiza și îmbunătăți.
Documentele mai pot fi consultate aici pe site-ul ???.?????????.??, transmite Administrația Bazinală de Apă Argeș Vedea.