Drama la care ar fi fost condamnat în următoarea perioadă, l-a făcut pe un bărbat din localitatea argeșeană Băiculești să își încheie socotelile cu viața. Într-un moment de disperare, acesta și-a pus capăt zilelor spânzurându-se în locuința sa.
Cel care l-a descoperit atârnând în ștreang a fost chiar fiul său cu care locuia în casă.
Bărbatul în vârstă de 64 de ani suferea de cancer în fază terminală și avea dureri cumplite. Nu le-a mai putut suporta și a decis să nu mai trăiască.
Înainte de a-și lua zilele, omul a lăsat un bilet de adio în care le cerea iertare celor din familie pentru gestul său extrem.
Corpul decedatului a fost preluat și transportat la morga Spitalului Județean din Pitești unde se va efectua necropsia. Poliția a demarat o anchetă în acest caz.


