Criza economică şi mediocritatea politico-administrativă în care se zbate România au făcut ca proiecte esenţiale pentru traiul decent al populaţiei să rămână doar pe hârtie. Este şi cazul comunei Suseni care, deşi se află la o aruncătură de băţ de Piteşti, nu poate demara proiectul de introducere a canalizării, din cauza costurilor foarte ridicate. „Spre deosebire de comuna vecină, Bradu, care are un buget de peste 150 de miliarde de lei vechi, Suseni are mai puţin de 30 de miliarde, în condiţii de funcţionare similare. Avem nevoie de peste 12 kilometri de reţea de canalizare numai pe reţeaua principală a comunei, la care se adaugă alţi zeci de kilometri pentru străzile laterale, plus patru puncte de pompare în zonele înalte. Numai reţeaua de canalizare pe zona principală ne-ar costa 70 de miliarde de lei vechi, bugetul nostru pe 2-3 ani… Din păcate, dacă nu vom accesa fonduri europene, este aproape imposibil ca în următorii ani locuitorii din Suseni să beneficieze de canalizare,” a declarat primarul localităţii, Radu Doru.
Veste bună: creşte numărul locuitorilor
În timp ce majoritatea localităţilor rurale se confruntă cu îmbătrânirea populaţiei şi cu scăderea numărului de locuitori, Suseni, alături de alte câteva localităţi din suburbiile Piteştiului, precum Bradu, Bascov, Mozăceni sau Moşoaia are parte de o creştere a numărului de locuitori. Faţă de ultimul recensământ, numărul susenarilor a crescut cu 100 de persoane.
Chiar dacă a crescut numărul de contribuabili, se impune creşterea taxei pentru deşeuri, care acum este de 1 leu de persoană, la 3.5 lei pe persoană, adică aproape 250 de lei pe an de gospodărie. Este puţin probabil ca cetăţenii să poată susţine această taxă, mai ales în condiţiile în care oamenii vor fi nevoiţi mai nou să aducă deşeurile la câteva puncte de colectare.
În urma obligativităţii de a externaliza serviciile oferite, Suseni a fost prima comună din Argeş care a înfiinţat o societate comercială în acest scop. Însă cum societatea este plătitoare de TVA, serviciile sunt ţi ele cu 24% mai scumpe. De exemplu, aceeaşi cantitate de apă este acum mai scumpă din această cauză.
„Nu se ţine cont de ceea ce înseamnă România reală, de gradul de pauperizare al omului şi de situaţia efectivă din comune. Rămânem la stadiul de hârtie”, spune Radu Doru, primarul comunei Suseni.


