Ieri, s-a desfășurat ședința extraordinară de Consiliu Local Moșoaia care urma să aprobe (sau nu) plecarea primarului PSD din Moșoaia, Florea Ene (foto), în Singapore, în perioada 6 – 12 iulie, pe bani din bugetul comunei (format din taxele și impozitele cetățenilor). ,,Vacanța’’, mascată sub forma participării la o conferință pe teme de administrație (că la Ruse, în Bulgaria, sau în Căciulata, lângă casă, chiar nu s-ar fi putut organiza una) ar costa, după declarațiile unora dintre consilieri, aproximativ 5000 de euro, sumă fabuloasă pentru bugetul unei comune cu infrastructura pusă la pământ! Precizăm că Singapore este una dintre cele mai scumpe destinații din lume, numai biletele de avion (cu escală la Amsterdam, Londra, Dubai sau Istanbul, neexistând cursă directă de la Otopeni) costând mii de euro bune.
Lucian Alexandru Mihai (foto alăturat), consilier PNL la Moșoaia, împreună cu colegii săi liberali s-au opus, din start, acestui demers, mai ales că decizia participării la această costisitoare excursie pe bani publici s-a luat printr-o lipsă totală de transparență!
Iată ce ne transmite Lucian Mihai:
Deși am dorit să transmit live ședința integral, pentru a ști și oamenii ce se întâmplă, vorbește, votează acolo, primarul și consilierii PSD Moșoaia s-au opus cu vehemență acestui lucru, asta cu toate că ședințele de consilii locale sunt publice și pot fi transmise video fără nicio problemă. Scurta parte ce a fost totuși filmată și transmisă în direct nu a avut redat și sunetul, din păcate. Chiar nu știu ce-i cu telefonul meu; nu e prima dată când se întâmplă asta. 🙁
Oricum, pe scurt, lucrurile au stat de felul următor:
După ce primarul Florea Ene a tot încercat să ne convingă cât de important e dânsul (dar probabil nu ne dăm noi seama) și că doar 16 primari din toată România (în jur de 3.500 de localități) vor merge în Singapore, s-a propus să se treacă direct la vot. Am cerut, totuși, să mi se răspundă și mie la câteva întrebări, înainte de a se vota. Acestea au fost:
- „Domnule primar, în momentul de față, miercuri 4 iulie, ora 16, aveți biletul de avion cumpărat? Dar vă rog să nu mințiți, că sigur vom afla adevărul!” Ne-a răspuns că nu știe. 😀 Deși răspunsul a fost amuzant (și fals), problema e destul de serioasă: Ținând cont că mâine are plecarea, cu siguranță are biletul de avion deja cumpărat (mai ales că hotărâse de peste o lună plecarea). Lucrul ar fi însă ilegal, ținând cont că nu avea încă acordul Consilului Local.
- „Care sunt costurile biletului, costurile deplasării?” Ne-a răspuns c-ar fi cam 15.000 de lei. Deci cam 3.300 de euro. Bănuiala noastră este că respectiva deplasare ar costa mult mai mult, mai ales ținând cont că primarul a refuzat să ne prezinte vreun cost concret, scris (hotărârea de CL a fost doar dacă se aprobă sau nu plecarea, nu și cheltuielile care vor fi făcute). Practic, are mână liberă la cheltuit banii din bugetul comunei…
- „Din ce sursă de finanțare vor fi suportate respectivele costuri?” Ne-a răspuns că din bugetul local. Aici a spus adevărul, asta o știam și noi.
- „Cu ce va beneficia concret comuna Moșoaia și cu ce vor beneficia cetățenii comunei, plătitori de taxe și impozite la bugetul local, de pe urma deplasării dvs. în Singapore?” Ne-a răspuns că „de ce trebuie să beneficieze comuna?”


