Conform unor informații provenite din partea actualului președinte, Cătălin Bulf, acesta l-a invitat pe doctorul Frătoaica, să preia conducerea partidului, deoarece Bulf susține că nu mai poate conduce ambele organizații.
Gheorghe Frătoaica și-a dat demisia din Partidul Democrat Liberal, declarând că nu consideră că se mai regăsește în doctrina și interesele partidului din prezent, dar a avut parte și de un conflict, cu fostul președinte al PDL Argeș, Cătălin Teodorescu.
Cătălin Bulf: „L-am invitat pe domnul Frătoaica să preia locul meu de la conducerea organizației PMP Pitești, pentru că nu pot să conduc bine ambele organizații. Am discutat cu dânsul, și i-am explicat care este programul nostru, al partidului pentru următorii 2-5 ani. A fost încântat de idee, și a spus că în principiu este de acord să vina în acest partid pentru că se încearcă să se facă altceva față de ceea ce s-a făcut acum în partidele politice din România.”


