
Deşi anul trecut a fost unul reuşit pentru canotajul argeşean, antrenorii de la CSM Piteşti speră ca 2013 să fie unul şi mai bun. Premisele sunt destul de bune. Astfel, unii dintre cei mai valoroşi sportivi de aici şi-au încheiat deja vacanţa şi au plecat în cantonament cu lotul naţional al României. Este vorba despre Daniel Burciu şi Robert Vidroiu. Acesta din urmă este convins că se vor obţine rezultate notabile în noul sezon.“A fost o vacanţă scurtă pentru noi, dar mă bucur măcar că am fost alături de persoanele dragi mie. Sunt momente nepreţuit mai ales pentru că avem ocazia de a veni de puţine ori acasă şi de a fi alături de familie. Acum trebuie să ne gândim la ce am avem de făcut pe plan prfoesional şi la cum vor merge lucrurile la antrenamente. Pentru 2013 nu pot să îmi doresc decât să fiu sănătos şi să am rezultate foarte importante. Trebuie să mă pregătesc cât mai bine şi apoi să îmi văd de competiţiile ce vor urma de acum înainte. Principala competiţie din acest an este Campionatul European care va avea loc la vară, dar trebuie să recunosc că nu o să fie deloc uşor pentru mine să mă pot califica la această competiţie. Trebuie să trag foarte tare şi să încerc să îmi îndeplinesc baremul, numai că nu o să fie deloc simplu, fiind primul an de tineret pentru mine. “, a declarat Robert.


