Trei formații folclorice de top s-au duelat astăzi, la Pro TV, în cadrul emisiunii La Măruță, pentru a câștiga titlul de cel mai bun ansamblu folcloric, în finala unui concurs care s-a întins pe parcursul mai multor săptămâni.
Doina Bascovului, Doina Cârcinovului și Zestrea Budureșii, primele fiind din Argeș și a treia din Sălaj, s-au duelat în această după-amiază pentru a câștiga simpatia publicului telespectator, care și-a putut exprima voturile prin SMS sau online.
După aproape două ore de concurs, telespectatorii au hotărât ca argeșenii de la Doina Bascovului să fie câștigători. Bascovul a fost urmat pe podium de către ardelenii de la Zestrea Budureșii. Pe ultimul loc pe podium s-a aflat formația din Priboieni-Doina Cârcinovului.
Felicitări, Bascov, felicitări Argeș! A fost o performanță extraordinară pentru cultura județeană ca două dintre cele trei trupe aflate în finala unui concurs cu mare audiență să fie din Argeș.


