În urmă cu puțin timp, unul dintre muncitorii care lucrau la o rețea de apă și canalizare din comuna argeșeană Bogați a suferit un accident de muncă. Malul șanțului la care săpa s-a prăbușit, muncitorul fiind acoperit cu pământ aproape în întregime. Colegii au intervenit prompt, pentru a-i degaja căile respiratorii și cavitatea toracică, acesta fiind intubat de paramedicii unui echipaj SMJURD, sosit de la Topoloveni în câteva minute.
Muncitorul este în afara oricărui pericol, iar ITM va deschide o anchetă pentru a stabili dacă s-au respectat reglementările privind siguranța muncii.