Dressingurile sunt cele mai populare și totodată, cele mai practice piese într-o locuință modernă. Poți aranja un dressing și în spații mici (dormitor, hol, debara, mansardă etc.) dacă știi de la început două reguli de bază: alegerea mobilierului proporțional cu suprafața camerei și utilizarea inteligentă a spațiului disponibil. Când ai foarte multe haine la care nu vrei să renunți dar prea puțin spațiu pentru depozitare, poți opta pentru un dressing cu o compartimentare potrivită fără să afectezi designul locuinței.
Cum organizezi un dressing în funcție de tipul camerei?
⦁ Dressing în dormitor
Păstrează un perete întreg exclusiv pentru dressing. Astfel, îți asiguri spațiul de care ai nevoie pentru toate hainele. Într-un dormitor mic amplasează un dressing cu uși glisante și/sau cu pentru a crea iluzia unui spațiu mare. Dacă spațiul îți permite, folosește o idee ingenioasă: o canapea mică cu ladă pentru produse de make-up și haine din afara sezonului.
⦁ Dressing în hol
Dressingul în hol poate fi o idee mulțumitoare dacă stai la bloc și apartamentul nu îți permite un dressing în dormitor. Este recomandat să te limitezi în acest caz la hainele, pantofii și accesoriile pe care le porți frecvent. Folosește un perete întreg sau spațiul de sub scări, dacă stai la casă, unde poți amenaja un dressing complet pentru haine, încălțăminte și accesorii vestimentare.
⦁ Dressing în mansardă
Dressingurile la mansardă sunt paradisul pasionaților de modă, dar și a familiilor numeroase. Dacă ai posibilitatea, include o masă de machiaj, un fotoliu și un scaun comod. Dacă te numeri printre norocoșii care locuiesc la casă, atunci profită de asta și organizează-ți un dressing de vis în mansardă. Cel mai bine e să apelezi la o firmă de mobilă care să îți construiască dressingul mult visat, la comandă în funcție de suprafața și forma pe care o are mansarda.
⦁ Dressing într-o cameră specială
O cameră dedicată unui dressing este ceea ce visăm fiecare pentru confortul nostru. Astfel, ai la dispoziție spațiu suficient pentru toate hainele și nici nu te încurcă celelalte piese de mobilier pe care le-ai fi avut într-un dormitor, de exemplu. Tot ce îți rămâne de făcut este să cauți un dressing înalt, până la tavan sau chiar să așezi câte un dulap pe fiecare perete.
Profită la maxim de spațiul pe care îl ai la îndemână și adaptează-l tuturor nevoilor tale. Cum anume? Începe cu pași mici (o oglindă mare, un spațiu pentru make-up sau accesorii, cuiere, etc.) și continuă cu compartimentarea dressingului (depozitarea pe sezoane a hainelor, pieselor de încălțăminte și a accesoriilor vestimentare). În acest caz, sugerăm amplasarea corpurilor de iluminat pentru a identifica mai rapid lucrurile de care ai nevoie.
Idei de amenajare a dressingului care îți salvează spațiul
⦁ Polițe simple
Dacă ești adeptul designului simplu și practic, ori varianta de uși glisante nu e pe gustul tău, atunci păstrează-ți hainele într-un dressing fără uși. Astfel, îți este și ție la îndemână să găsești mai ușor hainele de care ai nevoie dimineața. Foarte important de reținut e că, rafturile deschise sunt recomandate mansardei, balconului, camerei separate și mai puțin dormitorului.
⦁ Organizarea rafturilor
Pentru spațiul extrem de limitat din debara, organizarea adecvată a rafturilor se realizează pe verticală.
Balconul este opțiunea excelentă pentru rafturile zidite (cărămidă sau BCA), deoarece economisesc spațiul.
În dormitoare, amenajarea rafturilor se face pe orizontală. Există și varianta dulapului de sine stătător. Rafturile deschise nu se recomandă pentru dormitoare, deoarece există deja aici alte elemente de design care atrag atenția și astfel se aglomerează optic încăperea.
⦁ Accesorii utile pentru un dressing decorativ
Apelează la surse de iluminare dar acordă atenție tipului de lumină. Evită lumina albă și rece sau luminile calde. Orientează-te mai bine spre lumini neutre fixate în tavan sau spoturi care încadrează oglinda. Brandul OskarDeko.ro pune preț pe confortul căminului tău și astfel îți vine în ajutor cu cea mai variată gamă de accesorii pentru dressing din care poți alege tot ce ai nevoie, indiferent de camera unde alegi să așezi dressingul.
⦁ Oglinzile
Suprafețele oglindite cresc considerabil dimensiunea camerei din punct de vedere optic. Oglinda poate fi lipită de ușa dulapului, amplasată pe podea, sau un model înalt care adăpostește un raft cu bijuterii. Scopul e acela de a-ți oferi o imagine în întregime a ținutei tale și de a economisi spațiu prețios în camera ta.
Așadar, dressingul perfect nu arată neapărat la fel cu cel pe care îl vezi în filmele americane. Nu toată lumea locuiește la casă, deci nu dispune de un spațiu suficient de mare. Totuși, cu puțină imaginație și câteva trucuri de amenajare îți poți crea un dressing de vis chiar și într-un apartament!
Surse foto: Shutterstock.com, iStock.xom