Deţinuţii şi complicii lor din afară au început să se inspire din filme şi să se folosească de beneficiile noilor tehnologii pentru a îşi simplifica traiul din spatele gratiilor. La începutul săptămânii trecute, pe data de 21 februarie, o dronă a fost surprinsă de către agenţi în timp ce zbura pe deasupra Penitenciarului Mioveni. Aceştia au observat când din dronă era aruncat un pacheţel în perimetrul unităţii şi au dat alarma. Poliţiştii ajunşi la faţa locului au ridicat pachetul, drona şi l-au găsit şi pe cel care ghida aparatul de zbor utilizat pentru a introduce respectivul obiect în Penitenciarul Mioveni. Reprezentanţii Poliţiei Mioveni, care au preluat dosarul, nu au dorit să dea nicio declaraţie pe această temă. Din primele informații, cazul a fost preluat ulterior de DIICOT, semn că este vorba de o reţea şi că ar putea exista şi nişte droguri în ecuaţie, anunță săptămânalul Ancheta.
Metoda este una aflată la început, în penitenciarele din România fiind pusă în practică de puţin timp. S-au mai semnalat cazuri similare la Botoşani şi Galaţi. După cum se arată în cele două cazuri, complicii deţinuţilor foloseau dronele pentru a le trimite acestora telefoane, cartele şi chiar stupefiante. Cei care ghidau drona se foloseau de camera video montată pe aceasta pentru a vedea unde trebuie să o dirijeze ca să ajungă la destinatar.
Sursa: Săptămânalul Ancheta