Pe politicienii de toate culorile şi vârstele, pe jurnalişti, pe analiştii politici sau pe oamenii de pe stradă îi auzim deseori vorbind: „De 23 de ani s-a distrus educaţia, de 23 de ani s-a distrus industria, înainte aveam locuri de muncă, tinerii primeau case, în ultimii 23 de ani sistemul de sănătate s-a făcut praf etc.” Conştienţi sau nu, toţi aceşti oameni îl creditează pe Ceauşescu ca fiind acela care a condus un regim unde toate mergeau dacă nu bine, măcar în limite normale. Pe vremea lui Ceauşescu totul era OK, aşadar, „ăştia” au distrus totul de două decenii şi ceva, într-o veritabilă simfonie a furtului şi a nesimţirii.
Culmea este că această retorică este specifică nu numai foştilor muncitori din fabricile ceauşiste, care munceau după posibilităţi şi primeau după nevoi, ci aceste vorbe ies şi din gurile unor politicieni care se consideră de dreapta, profund anti-comunişti, dacă ar fi să ne luăm după ceea ce varsă la talk-show-uri.
Despre distrugerea făcută între 1945 şi 1989 nu mai vorbeşte nimeni. Atunci a dispărut adevărata elită românească, în exil sau în puşcării, lucru despre care nu mai aminteşte nimeni sau aproape nimeni. Atunci proprietatea privată a fost suprimată, iar casele boiereşti au ajuns pe mâna unor secături. Atunci a fost promovată nemunca şi egalitarismul găunos pe care îl avem şi astăzi, atunci s-a inoculat dispreţul faţă de elite şi de calitatea umană. Mai jos, o să desfiinţez câteva mituri:
„Pe vremuri aveam industrie, după 23 de ani nu mai aveam nimic!” Nimic mai fals… Ce-i drept, fiecare oraş al ţării avea un combinat sau măcar o fabrică de conserve, însă calitatea produselor era execrabilă, total necompetitivă. Se producea foarte mult pe stoc, exportam puţine produse de calitate faţă de cât se spune, principalele beneficiare fiind ţări din fostul bloc comunist, America Latină şi Africa. În limbaj economic, exportam bunuri produse la costuri foarte mari, la preţuri de materie primă, pentru a fi competitivi. În plus, industria românească era mare consumatoare de resurse, depinzând de gazul rusesc. Dorinţa lui Ceauşescu de a produce orice, cu forţe proprii, de la armament la benzină şi de la energie atomică la maşini şi utilaje ne-a băgat în colaps, după cum ştim.
„Pe vremuri, tinerii aveau locuri de muncă şi locuinţe!” Nu există om care să fi muncit într-o întreprindere ceauşistă şi să nu fie de acord cu următoarele: Într-o secţie munceau câţiva inşi, iar restul frecau… strungul. Pentru că unul era utecist, altul era pila directorului, alta metresa şefului de secţie şi alţi doi erau ciripitori cunoscuţi de toată întreprinderea, adevărata activitate pica pe umerii unei mici părţi din personal. Dacă mai punem la socoteală pregătirea muncitorilor, care erau, marea majoritate, fii de plugari cu 8 sau maxim 10 clase, atunci nu era de mirare că produceam mult şi prost. Cât despre locuinţe, acestea erau date cu chirie, abia după 1990, pe vremea guvernării Roman, românii au devenit proprietari, cumpărându-le de la stat cu câteva mii de lei.
„Sistemul de sănătate a fost distrus în ultimii 23 de ani, înainte era mai bine!” Fals! Ne mai aducem aminte de reportajele făcute de televiziunile străine imediat după 1989? România avea mii de copii bolnavi de SIDA, infestaţi cu aparatură medicală nesterilizată, mii de copii în orfelinate trataţi ca la Auschwitz, fără mâncare şi cazaţi în frig. Orice vizită la doctor trebuia însoţită de un plic cu bani (ca şi acum, de altfel, numai că obiceiul este destul de vechi) şi de celebrele pachete de Kent. Din cauza hranei insuficiente, zeci de mii de copii sufereau de inaniţie.
Exemple precum cele de mai sus pot da cu zecile… Este foarte periculos să dăm ca un exemplu pozitiv un regim inuman, cum a fost cel ceauşist şi să glorificăm o perioadă neagră pentru societatea noastră. Am risca să ne întoarcem de unde am plecat…
