Într-un moment prezentat ca o victorie pentru profesori în Comisia de învățământ a Senatului, discursul triumfător al senatorului Dan Cașcaval a fost rapid contrabalansat de o reacție fermă din partea liderului sindical Adrian Voica. Dincolo de retorica politică, intervenția acestuia readuce în prim-plan o problemă esențială: memoria sistemului educațional și lipsa de consecvență a decidenților. Iată declarația senatorului:
Astăzi, marţi 19 mai. Comisia de învăţământ, ştiinţă şi inovare a Senatului României. Lucrările încep într-o notă care prevestea tensiunea. Discuţii cu ton elegant, dar apăsat, între Preşedintele şi Vicepreşedintele comisiei. Tensiunea escaladează, dar doar în declaraţii, tonul elegant, calm dar ferm se menţine.
Miza? Vicepreşedintele, adică eu, propun introducerea pe ordinea de zi a unei iniţiative care „rătăcea” prin sertarele comisiei din 30 martie. „Rătăcea” este un eufemism la tergiversare. O iniţiativă care stârneşte iritarea Preşedintelui, o iritare mascată în termeni eleganţi, invocând anumite aspecte legate de cunoaşterea de către colegi a noului punct pe ordinea de zi.
Se supune la vot şi… cu patru voturi împotrivă, ale partidului Preşedintelui comisiei, dar cu toţi ceilalţi pentru, se adaugă noul punct pe ordinea de zi (plenul comisiei a fost complet).
Pe scurt: nici mai mult, nici mai puţin, iniţiativa susţinută de mine şi de colegii mei din PSD este aceea de reducere cu 2 ore a normei actuale a profesorilor din preuniversitar cu vechime mai mare de 25 de ani. Respectiv, echilibrarea creşterii normei didactice cu doar 2 ore pentru profesorii din preuniversitar indiferent de vechime (colegii mei ştiu despre ce este vorba).
Mai mult, am susţinut un amendament care permite reducerea cu 2 ore a normei actuale a tuturor profesorilor din preuniversitar, indiferent de vechime, la cerere, cu aprobarea Consiliului de administraţie al instituţiei de învăţământ, conform unei metodologii aprobate de MEC. Inclusiv a profesorilor cu probleme medicale, a celor care trebuie să „navigheze” între diferite locaţii etc.
Tergiversări, încercări de deturnare a traseului legislativ, propuneri „în scop umanitar” ale unei părţi (mai mici, dar mai vocale, a celor din noua opoziţie). Discuţii cu potenţial „electric” ridicat. Eu combătând toate argumentele ad-hoc ale Preşedintelui comisiei. Orice din partea dumnealui ca să frâneze, să întârzie iniţiativa. Cu „acoperire” politică, dar cu „alibi” declarat umanitar.
Incercări continue de amânare, chiar dacă evidenţa votului este limpede. Nu de alta, dar aplicarea propunerii de reducere a normelor didactice va fi din prima zi a noului an şcolar şi orice amânare, susţinută de vacanţa parlamentară care bate la uşă, arunca termenul de începere în necunoscut.
Finalul? După mult prea multe zeci de minute (în care poziţionarea partidelor a fost ultra-evidentă: adică toate contra unul), votul pentru susţinerea profesorilor a fost în… unanimitate. Covârșiți de argumentele mele, covârşiţi de decizia celorlalţi, chiar mica parte din noua opoziţie a înţeles că pentru ei, politic, este vital (dar, fariseic în vot…) să accepte că profesorii merită mai mult. Si, probabil, vor face un merit din votul lor forţat de mine, forţat de colegii mei de partid, forţat de ceilalţi membri din comisie. O iniţiativă pe care au făcut orice ca să o arunce dincolo de termenul practic de aplicare.
Dar, cine va cere stenograma sau înregistrarea şedinţei va vedea adevărul. Va vedea că au pus chiar problema „găurii la buget” create suplimentar prin reducerea normei profesorilor. Va vedea adevărul din spatele zâmbetului şi declaraţiilor politice toate, dar toate, susţinând („decât” politic) educaţia. Cei care doresc, vor putea vedea.
Si, probabil, mă vor vedea cum, astăzi, am ieşit din postura mea mereu îngăduitoare şi, cu eleganţă, dar ferm, foarte ferm şi fără să glumesc (cum o fac adesea), şi am apărat dur (da, aceasta este efectiv combinaţia de termeni!), susţinut fiind de colegii mei de partid (şi nu orişicare: încă un rector, doi inspectori şcolari generali, un profesor universitar), deci am apărat dur profesorii din preuniversitar!
Nu poţi traduce educaţia prin bani. Nu poţi asocia educaţia unui deficit financiar. Nu poţi reduce dascălii şi elevii la un calcul financiar care, într-o aritmetică simplistă, strict contabilicească, îţi dă cu minus.
Nu poţi traduce educaţia prin golul bugetar. In nicio ţară civilizată „educaţia” nu se traduce prin “deficit”. Orice 𝑔𝑜𝑜𝑔𝑙𝑒 𝑡𝑟𝑎𝑛𝑠𝑙𝑎𝑡𝑒 ai folosi. In afara celui creat special pentru premierul demis. Pentru că orice gol bugetar, orice deficit, orice deficit economic, orice deficit social, orice deficit cultural, orice deficit de imagine, ORICE DEFICIT NU SE POATE REMEDIA DECÂT PRIN EDUCAŢIE.
Azi a fost încă o zi în care am fost mândru că sunt un dascăl în Senatul României, că sunt un dascăl susţinut de colegii mei din PSD!
Azi a fost încă o zi în care am fost mândru că sunt dascăl de o viaţă şi că educaţia, mai mult ca oricând de când sunt senator, mi-a dat decenţa, dar şi fermitatea, chiar duritatea, să lupt pentru educaţie!
Educaţia merită orice, pentru că numele oricărei ţări se traduce în educaţie
PS. Am văzut că deja reprezentanţi de top ai MEC (să zic ministrul?…) critică măsurile Bolojan. Ca să fie foarte clar: meritul aprobării acestui act normativ aparţine DOAR grupului PSD şi mie (în orice ordine doriţi). Noi ne-am luptat, efectiv.
Mă întreb dacă ieri erau „vitejiii” de astăzi…
Senator Dan Cascaval
Dincolo de discurs: problema credibilității
În timp ce senatorul vorbește despre o luptă dusă „ferm” pentru profesori și despre refuzul de a transforma educația într-o „gaură în buget”, liderul SIPA „Muntenia” atrage atenția că astfel de declarații nu pot fi evaluate în izolare.
Mesajul lui Adrian Voica este clar: nu poți revendica astăzi meritul apărării dascălilor fără să răspunzi pentru deciziile de ieri.
Referirea directă la Legea 141/2025 este esențială în acest context. Aceasta a fost percepută de mulți profesori ca o măsură care a pus presiune suplimentară pe sistemul de educație. În acest sens, întrebarea sindicalistului este una legitimă și incomodă: unde era aceeași fermitate atunci când acele măsuri au fost adoptate?
Profesorii nu reacționează la emoție, ci la consecvență
Unul dintre cele mai puternice puncte ale intervenției lui Voica este respingerea ideii de „eroi de moment”. În opinia sa, sistemul educațional nu are nevoie de intervenții spectaculoase sau de discursuri dramatice în comisii parlamentare. Profesorii, spune el, au nevoie de politici coerente, de respect constant și de decizii asumate chiar și atunci când sunt nepopulare. Această poziție mută discuția din zona emoțională în cea a responsabilității. Nu este suficient să susții educația atunci când este convenabil politic; adevărata probă este susținerea ei atunci când costurile sunt mari.
Memoria sistemului: „cine a votat, cine a tăcut”
Poate cea mai dură idee exprimată de liderul sindical este aceea că profesorii nu uită. Într-un sistem adesea ignorat sau tratat superficial, cadrele didactice au acumulat o memorie instituțională puternică.
„Profesorii țin minte foarte bine cine a votat, cine a tăcut și cine a girat măsuri care au afectat școala românească” — această afirmație sintetizează ruptura de încredere dintre politicieni și sistemul educațional.
Astfel, orice încercare de a reconfigura imaginea politică printr-o singură inițiativă riscă să fie privită cu scepticism.
O critică a oportunismului politic
În esență, reacția lui Adrian Voica nu este doar o replică punctuală, ci o critică mai amplă a modului în care educația este folosită în discursul politic. El sugerează că sprijinul pentru educație este adesea selectiv, că poziționările se schimbă în funcție de contextul politic și că asumarea greșelilor este evitată. În acest cadru, solicitarea sa devine una de transparență: dacă anumite măsuri au fost greșite, atunci trebuie spus clar cine le-a susținut și de ce. Cazul recent din Senat evidențiază o realitate incomodă: educația nu poate fi apărată doar prin inițiative punctuale și discursuri puternice.
Vocea sindicatelor, prin Adrian Voica, aduce un contrapunct necesar — acela al responsabilității pe termen lung. Într-un domeniu în care efectele deciziilor se resimt ani la rând, consecvența devine mai importantă decât orice victorie de moment. În final, poate cea mai importantă idee este aceasta: credibilitatea în educație nu se câștigă într-o ședință de comisie, ci se construiește în timp. Iar profesorii, spre deosebire de discursurile politice, nu funcționează pe termen scurt.
Iată, la virgulă, și replica profesorului Adrian Voica, liderul SIPA Muntenia:
Domnule senator Dan Cașcaval, discursul sună spectaculos, dar memoria politică nu poate fi selectivă.
Când a fost asumată Legea 141/2025, care a adus măsuri contestate de profesori și presiune suplimentară asupra sistemului de educație, PSD unde era? Atunci nu mai exista „gaura din buget”? Atunci nu mai era nevoie de fermitate și de apărarea dascălilor?
E ușor să vorbești astăzi despre demnitatea profesorilor, după ce ani întregi educația a fost tratată în logica austerității și a compromisului politic. Profesorii nu au nevoie de eroi de moment și de discursuri dramatice în comisii. Au nevoie de consecvență, respect și politici asumate atunci când costurile politice sunt mari, nu doar când aplauzele sunt convenabile.
Educația nu poate fi apărată doar prin postări emoționale și delimitări târzii. Profesorii țin minte foarte bine cine a votat, cine a tăcut și cine a girat măsuri care au afectat școala românească.
Dacă astăzi recunoașteți că măsurile promovate prin L141/2025 au fost greșite, atunci aveți obligația să spuneți clar și cine le-a făcut posibile!
Prof. Adrian Voica
Președintele organizației sindicale SIPA „MUNTENIA”
