În anul 1970, un tânăr elev de liceu din Sighișoara, originar din Pitești, a luat o decizie care avea să declanșeze o anchetă de amploare în orașul transilvănean. Elevul a trimis o scrisoare către Radio Europa Liberă, adresată lui Cornel Chiriac, și el piteștean la origine, gazda emisiunii „Metronom”, cerându-i să dedice trei melodii – două pentru colegii săi de clasă și una pentru iubita sa din Pitești.
Această scrisoare, a treia pe care o trimite după propriile sale spuse, nu a ajuns niciodată la destinație. În schimb, a fost interceptată de Securitate, fapt pe care tânărul îl anticipase și pentru care îi blestemase pe agenții care ar fi oprit-o. România din 1970 era sub regimul comunist al Republicii Socialiste România, condusă de Partidul Comunist Român într-un sistem de partid unic care controla rigid orice formă de comunicare cu străinătatea.
Identificarea autorului scrisorii a fost rapidă și metodică. Existând doar două licee în Sighișoara, autoritățile au colectat probe de scris de la toți elevii până l-au găsit pe cel căutat. Dar represiunea nu s-a oprit aici. Securitatea a desfășurat o anchetă extinsă pentru a identifica anturajul tânărului și a descoperi alți elevi care ar fi putut avea legături similare cu străinătatea.
Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a documentat cum s-a desfășurat această operațiune. În urma investigațiilor, au fost identificați alți adolescenți care corespundeau cu persoane sau posturi de radio din străinătate și manifestau atitudini considerate ostile regimului. Toți au fost anchetați, apoi supuși unei „discuții publice” unde au fost avertizați, obligați să-și facă autocritica și sancționați cu scăderea notei la purtare.
Scrisoarea în sine dezvăluie frustările profunde ale unui tânăr față de sistemul educational și politic al vremii. Elevul se plângea de noile reguli de notare, de ședințele UTC obligatorii despre comportare și recunoștința față de Partid, și de predarea economiei politice, pe care o considera „o minciună, o falsitate și o contrazicere de idei”. Tonul său rebel și ireverențios se reflecta și în pseudonimele alese – „BELFEGOR” și „OAIE” – și în amenințările adresate celor care ar intercepta scrisoarea.
Tânărul își exprima deschis dezamăgirea față de societatea comunistă, mărturisind că aceasta l-a făcut „să-mi urăsc semenii”. El compara constructorii socialismului cu „acei calfe și zidari” din legenda Mesterului Manole, care „tot construiesc, dar nimic nu se înalță”. Scrisul său intenționat neglijent avea rolul de a „deruta adversul”, demonstrând o conștientizare clară a riscurilor pe care și le asuma.
Acest caz ilustrează perfect climatul de frică și supraveghere din România comunistă, unde chiar și o simplă cerere de dedicație muzicală putea declanșa o anchetă care să afecteze întreaga comunitate de elevi dintr-un oraș. Dorința firească a unui adolescent de a asculta muzică occidentală și de a comunica cu lumea liberă se transforma într-o acțiune considerată subversivă, cu consecințe grave pentru el și pentru cei din jur.
Povestea acestui elev curajos din Sighișoara rămâne o mărturie despre limitările severe impuse libertății de expresie și comunicare în regimul comunist, precum și despre spiritul de revoltă al tinerilor care refuzau să accepte aceste constrângeri, chiar cu prețul unor consecințe grave.
Sursa: Libertatea
