HC Argeş a fost eliminată din cadrul Cupei Românei după eșecul din dubla cu Știința Dedeman Bacău II. Tehnicianul piteștenilor, Titel Răduță a recunoscut superioritatea mldovenilor, dar spune că acest duș rece este unul benefic pentru elevii săi. Acesșia vor mai fi testați încă o dată, mâine, în compania celor de la CSM Ploiești, înainte de startul returului de campionat. Duminică, în Trivale, ei vor primi vizita celor de la Național Sighișoaa, dar Titel Răduță deja se gândește la disputa din ce-a de-a doua etapă de la Făgăraș. „Sper să putem pune lucrurile la punct pentru jocul mai greu de la Făgăraş. În mod normal nu vom avea probleme sau nu ar trebui să avem parte de emoţii cu echipa din Sighişoara, iar apoi să vedem ce avem de făcut pentru a nu avea parte de surprize neplăcute cu echipa din Făgăraş. Din experienţa sezoanelor precedente ştiu că nu va fi simplu să jucăm acolo”, a declarat Titel Răduţă.
Eliminați din Cupă, cu gândul la campionat
Niciun comentariu


