Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunță printr-un comunicat că Elveția și Liechtenstein impun restricții pentru persoanele care sosesc din România. Cele două state au inclus România în categoria țărilor cu risc epidemilogic ridicat privind infectarea cu COVID-19.
Astfel, toate persoanele care sosesc de pe teritoriul României intră în carantină la domiciliu sau într-o altă locație adecvată, pentru 10 zile. „Potrivit reglementărilor în vigoare, perioada de carantină (autoizolare) nu poate fi întreruptă ca urmare a unei testări moleculare negative pentru infecția cu COVID-19. Nerespectarea măsurilor menționate se sancționează cu amendă contravențională de până la 10.000 CHF”, arată comunicatul emis de MAE.
Conform aceleiași surse, sunt exceptate de la măsura carantinei (autoizolării), cu condiția să nu prezinte simptome specifice COVID-19, următoarele categorii de persoane:
– persoanele care asigură în mod profesional și organizat (pe cale rutieră, feroviară, aeriană sau navigabilă) transportul de bunuri și persoane și care, din acest considerent, s-au aflat în ultimele 14 zile pe teritoriul unui stat cu grad ridicat de risc epidemiologic;
– persoanele care provin din România și care tranzitează direct teritoriul elvețian spre destinații din alte state. În aceste cazuri, autoritățile elvețiene pot solicita prezentarea unor documente justificative care să dovedească necesitatea tranzitării teritoriului elvețian (ex.: domiciliu / rezidență / drept de ședere / contract de muncă / orice altă dovadă a necesității intrării pe teritoriul elvețian, precum adeverință de tratament medical imperios necesar, de studii etc.);
– persoanele care s-au aflat în tranzit direct (pentru mai puțin de 24 de ore) pe teritoriul României sau pe cel al unui stat cu grad ridicat de risc epidemiologic;
– angajații care sunt direct implicați în asigurarea bunei funcționări a sistemului medical și/sau de ordine și securitate publică elvețian;
– persoanele care călătoresc în Confederația Elvețiană în scop profesional sau medical, zilnic sau pentru o perioadă de cel mult cinci zile, iar respectiva deplasare este absolut necesară și nu suferă amânare