Prezent la Pitești, deputatul Eugen Tomac, fiind și lider al PMP, nu aprobă deciziile guvernului Ponta pentru situația economică în care se află țara noastră, spunând că cei de la conducerea guvernului vor aduce România într-o situație și mai grea decât este până acum.
„Cel mai bine pot evalua românii cât de bine a guvernat Victor Ponta. S-a lăudat cu cel mai cinstit Guvern iar 14 dintre miniştrii săi au probleme cu Justiţia sau chiar sunt arestaţi”. Tomac a mai dat şi exemple concrete în privinţa promisiunilor mincinoase: „A promis că va avea prioritate construirea de autostrăzi iar până acum s-au finalizat zero kilometri de autostradă. Noul Cod Fiscal conţine măsuri populiste sau proaste care nu produc niciun efect benefic. Politica fiscală a lui Victor Ponta îngroapă ţara” a adăugat Tomac.
Preşedintele PMP a ţinut să menţioneze faptul că lipsa investiţiilor duce la scăderea numărului de locuri de muncă şi implicit o scădere a contribuţiilor la bugetul de stat. „Bilanţul de trei ani al guvernării Ponta sau al Guvernului USL cum îi place acestuia să spună, arată că această majoritate s-a creat pe un slogan.


