Fost ministru al Apelor şi Protecţiei Mediului în perioada 2002-2003, inginer, politician, actualmente este preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, Petru Lificiu a fost sâmbătă prezent la Piteşti. Petru Lificiu a participat la întâlnirea ecologiştilor care a avut loc la Universitatea Constantin Brâncoveanu, cu scopul de a promova proiectul „Conştientizarea şi educarea tinerilor privind protecţia mediului şi dezvoltarea durabilă”. Întâlnirea a fost organizată de către reprezentanţii Forumului Ecologiştilor, ONG al cărei preşedinte fondator este Petru Lificiu.
Lucrare de excepţie oferită participanţilor la întâlnire
Forumul Ecologiştilor este o organizaţie neguvernamentală, non-profit, al cărei scop este acela de a oferi asistenţă pentru soluţionarea problemelor de mediu din România prin promovarea strategiilor de dezvoltare durabilă. Forumul Ecologiştilor din România promovează ideea dezvoltării unei societăţi în care progresul tehnic să se realizeze prin identificarea unor metode care să aducă împreună sănătatea populaţiei, creşterea economică şi protecţia mediului, dar şi evaluări amănunţite asupra impactului pe care îl au alte politici asupra mediului. Preşedintele fondator al Forumului Ecologiştilor, Petru Lificiu, a oferit celor prezenţi la întâlnire o lucrare de excepţie semnată cu numele său, respectiv „Patrimoniul natural al României”, un catalog de excepţie al locurilor protejate din ţara noastră. La întâlnirea Forumului ecologiştilor au participat reprezentanţi ai Administraţiei Bazinale de Apă Argeş Vedea, ai Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului, coordonatorii proiectului şi numeroşi tineri ecologişti.
Mini-intreviu cu Petru Lificiu
– Ce vă aduce astăzi în Argeş?
„Am venit în Argeş şi, de fapt, în centrul Regiunii 3 Muntenia Sud, pentru a preda cumva ştafeta responsabilităţii faţă de mediu către tineri, pentru că lor li se adresează acest proiect, primul proiect de o asemenea amploare şi pe o asemenea temă. Am făcut acest proiect cu multă dragoste, am discutat cu tinerii şi i-am văzut foarte inimoşi şi foarte implicaţi în acest proiect. De acum ei sunt cei care trebuie să preia pe umerii lor această grea, dar dulce povară a protejării mediului.”
– Ce înseamnă Argeşul pentru dumneavoastră şi câte regiuni protejate din acest judeţ apar în cartea dvs, „Patrimoniul natural al României?”
„Argeşul este, ca regiune de dezvoltare, o regiune cu totul specială, densă în arii protejate, având nu mai puţin de 31 de astfel de zone. În Argeş sunt lucruri cu totul deosebite care trebuie protejate şi nimeni, nici autoritatea locală, nici guvernul, nu are voie să se atingă de ceea ce înseamnă patrimoniu sau arie protejată.”
– Tinerii din cadrul Forumului Ecologiştilor au plănuit şi o acţiune de ecologizare în Pădurea Trivale, pădure care se află în acest moment într-un real pericol să fie în parte pierdută…
„Pădurea Trivale este un simbol naţional, este prezentă în literatura noastră străveche, în cântece şi în folclorul local şi trebuie păstrată ca o comoară. Dacă cineva încearcă şi reuşeşte să o afecteze în vreun fel, acest lucru este cu adevărat o crimă. Unii contemporani ai noştri, mai lacomi şi mai inconştienţi, ar vrea să apuce bucăţi din natura ţării, dar nu va merge pentru că noi ne vom opune şi tinerii pe care eu i-am văzut aici vor deveni o conştiinţă în acest sens.”






