Surse din cadrul Partidului Social Democrat dau ca sigură retragerea lui Constantin Nicolescu din fruntea PSD Argeş şi a Consiliului Judeţean, din motive de sănătate. De asemenea, în ultimele zile, problemele lui Nicolescu cu Justiţia s-au acutizat. Conform aceloraşi surse, conducerea interimară a PSD Argeş ar urma să fie asigurată de către Cristian Gentea, în timp ce, pentru Consiliul Judeţean, din partea USL ar urma să candideze Florin Tecău. Foarte probabil, Mircea Andrei va candida din partea PDL, la fel ca pe data de 10 iunie, în timp ce PP-DD l-ar putea arunca în cursă pe Marian Fulga, fost vicepreşedinte al CJ în perioada 2004-2008. Alegerile ar urma să aibă loc în martie 2013. Vom reveni cu amănunte.
EXCLUSIV! Argeşenii se pregătesc pentru alegeri anticipate la Consiliul Judeţean
Dan Badea este redactorul-șef al publicației Argesplus.ro și realizator al emisiunii Ora Argeșului, aflată în Top 3 al audiențelor din tot ceea ce înseamnă televiziune în anul 2023 fiind cea mai vizionată emisiune din audio-vizualul argeșean. Lucrează în presă din anul 2005, ca redactor în domeniile social, economic și politic. Înainte de proiectul Argesplus.ro, a publicat cel puțin 10.000 de articole în mai multe publicații județene și centrale. Este absolvent al Universității din Craiova, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, specializarea Bănci și Burse de Valori. Anterior, a absolvit Colegiul Național ,,IC Brătianu'' din Pitești. De asemenea, a urmat studii postuniversitare în Comunicare. În 2022, a absolvit un program de masterat în Istoria Românilor la Universitatea din Pitești.
3 comentarii


