La mijlocul acestei luni, activitatea de pe platforma de la Arpechim s-a reluat parţial, prin redeschiderea instalaţiilor de petrochimie. Lăsate vraişte de către OMV Petrom, acestea au fost redeschise, fiind în prealabil cumpărate, de Oltchim, în vederea producerii de materie primă necesară combinatului vâlcean. Există şanse mari ca mulţi dintre angajaţii Arpechim, aflaţi acum în şomaj tehnic, să revină din toamnă la lucru, odată cu redeschiderea altor instalaţii. În paralel cu demersurile Oltchim de relansare a activităţii de producţie de la Arpechim, Oltchim Vâlcea este ameninţat cu dispariţia de către un acţionar minoritar, PCC, în fond o coadă de topor menită a face liber pe piaţă unui concurent polonez. Zilele trecute, la Râmnicu-Vâlcea, Constantin Roibu, directorul şi preşedintele consiliului de administraţie al Oltchim, a răspuns întrebărilor Argeseanul.COM, legate de tumultul activităţii din industria petrochimică, dar şi din economia zonei.
„CET Sud Piteşti ar putea fi redeschis!”
Odată cu reluarea parţială a activităţii de la Arpechim, a părţii de Petrochimie de acolo, se vor mai face şi angajări în următoarea perioadă de timp?
În perioada de vară nu! Acum o să luăm în jur de 15 muncitori necalificaţi pentru probleme administrative. Trebuie pusă la punct partea pe care am preluat-o de la Petrochimie, cu rampe şi depozite. Perioada de vară, în principal lunile iulie şi august, este o perioadă foarte grea, deoarece activitatea în Europa de vest se întrerupe pentru concedii şi piaţa este practic foarte slabă. De fapt, se vede acum pe toată piaţa, nu numai în zona europeană, o cădere a cererii şi chiar a preţurilor la produsele petrochimice. Activitatea în lunile următoare va fi destul de redusă şi la noi, şi la Piteşti. Pregătim ca, începând cu luna septembrie, să intrăm în plin în activitate, căutam soluţii pentru a putea să asigurăm materiile prime pentru funcţionarea a cât mai multor instalaţii. De asemenea, căutăm soluţii de funcţionare pentru că, odată cu oprirea activităţii în Rafinărie, vom avea probleme foarte mari în Petrochimie pentru asigurarea utilităţilor. Noi primeam din Rafinărie şi apa demineralizată, şi aburul, apa decantată ş.a.m.d. Acum trebuie găsite soluţii pentru a funcţiona producându-ne singuri aburul de care avem nevoie , deşi este o variantă destul de scumpă. Nu vă ascundem faptul că am discutat cu Primăria, cu domnul prefect Davidescu, o posibilitate de relansare a activităţii la CET-ul care este pe platformă, deoarece ar fi mult mai economic dacă ar funcţiona CET-ul de lângă Rafinărie care să asigure aburul pentru Petrochimie şi să producă şi energie electrică în acelaşi timp. Costul gigacaloriei ar fi la jumătate faţă de preţul pe care îl aveam din Rafinărie sau dacă am produce noi aburul. Avem în vedere şi această variantă. E adevărat că este greu, sunt probleme, lumea este nerăbdătoare, dar să nu uităm că suntem într-o perioadă foarte dificilă. Chiar dacă în primul trimestru al anului economia românească a avut o creştere, totuşi, în Europa sunt încă prea multe probleme, ca şi în întreaga lume, pentru a se putea întrevedea ideea unei creşteri puternice.
Cum aţi găsit instalaţiile? Au fost tot felul de zvonuri că s-au furat utilaje întregi, ţevi…
Nu au fost probleme mari de furturi, câteva cadre lipsă, însă echipamentele au fost total neîntreţinute. Au fost zone în care echipamentele au fost lăsate cu apă în ele, au îngheţat pe perioada de iarnă şi s-au spart, colmatat. Am găsit o serie de conducte care nu a fost curăţate şi din care nu a fost scursă apa. Instalaţiile de încălzire în toate grupurile sociale, ţevi, toate le-am găsit crăpate.
Acţiunile Oltchim au crescut destul de bine. La un moment dat se vorbeşte de 15%. Chiar este nevoie de privatizare?
Da, dar o sa vedeţi că tot atât de repede o să şi scadă, pentru că a fost o goană după acţiuni a PCC-ului şi a celuilalt acţionar şi, aşa cum am declarat, după părerea mea, este posibil ca cei doi să lucreze împreună. Cei doi acţionari vor să pună mâna pe pachetul majoritar de acţiuni, în scopul de a închide acest combinat, cel mai probabil…
Dincolo de toate, Oltchim a rămas singurul colos industrial din România care nu a fost privatizat – lucru cerut de Comisia Europeană – în condiţiile în care în vest sunt companii foarte mari – CEZ-ul care este de stat în Cehia – companii puternice de stat. Dacă Oltchimul se relansează, se pune pe picioare peste un an, de ce statul să nu aibă o pârghie şi industrie?
Până la urmă, dacă stăm sa analizăm, va fi mult mai bine să se privatizeze pentru că fiind statul acţionar, toată lumea se uită, şi Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, la fiecare acţiune pe care ar face-o statul într-o societate cu capital de stat. Este mult mai bine să treacă în domeniul privat, deoarece statul a ajutat mult mai uşor societăţile cu capital privat, vedeţi garanţiile care s-au dat la Ford, garanţia care s-a dat inclusiv pentru Renault Dacia, pentru centrul de cercetări care se face acolo, vedeţi preţul energiei pe care îl primesc societăţile private şi preţul energiei pe care îl au societăţile cu capital de stat. Din foarte multe puncte de vedere este foarte bine să treacă în domeniu privat. Important este ca privatizarea să fie făcută cu un investitor serios, care să continue activitatea şi să o dezvolte, nicidecum să fie interesat de piaţa de desfacere a Oltchimului şi să cumpere societatea pe un preţ derizoriu ca apoi să-i închidă activitatea pentru a-i prelua pierderile.
Există jucători serioşi care ar putea să cumpere Oltchimul?
Da, sigur că da. Important este cum faci privatizarea. Una este să privatizezi societatea cu toate fabricile mergând, cu instalaţiile în funcţiune şi alta să o faci cu trei sferturi din fabrici nefuncţionale. Este important şi momentul în care alegi să faci privatizarea.
„Privatizare reuşită – Dacia, eşecuri – mai toate din industria petrochimică!”
Alături de dl Stroe sau Isărescu, sunteţi unul dintre cei mai vechi directori al unei structuri de stat din România. Aţi văzut multe din 1991, de când sunteţi director… Daţi-mi exemplu de două privatizări reuşite în România, model pentru privatizarea Oltchim, dar şi două exemple de privatizări mai mult decât triste.
Privatizare reuşită este Dacia, unde activitatea a continuat, s-a extins şi se extinde în continuare. Privatizare reuşită în care nici nu ştiu dacă au avut loc reduceri de personal, care este peste nivelul de dinainte de privatizare. Altă privatizare reuşită ar fi poate Acelor Mittal, deşi activitatea oarecum s-a redus după privatizare şi nu este o creştere, sau Oţel Inox de la Târgovişte, cu partea care face fierul beton şi care merge bine… Fabricile de ciment au fost privatizate şi merg, dar din păcate aici au apărut două monopoluri. Sunt activităţi care merg dar şi multe privatizări care, din păcate, au fost făcute pentru ca fabricile să fie trecute înapoi în portofoliul AVAS-ului, pentru că au fost nereuşite sau multe au dispărut complet, de exemplu Săvineşti, ARO, care nu ştiu dacă a apucat să se privatizeze sau nu. Au dispărut o serie de combinate întregi, tot ce înseamnă Petrochimia în România, pentru că şi la Piteşti şi la Petrobrazi, la Midia, chiar dacă funcţionează partea de polipropilenă, tot ce înseamnă petrochimie a fost distrus. Dacă ne uităm la celelalte combinate chimice, Târnăveni, Ocna Mureş, în zona de sud Călăraşi, Drobeta Turnu Severin, cu fabrica de hârtie, la fel închisă, Mediaş, Copşa Mică, Năvodari cu fabrica de îngrăşăminte, Valea Călugărească, toate combinatele de îngrăşăminte cu excepţia Azomureş, Făgăraş, observăm că practic industria chimică a dispărut de pe harta României.
Aici este vina factorului politic sau au fost presiuni mari din exterior, într-un fel sau altul?
Părerea mea este că privatizările s-au făcut nu tocmai transparent, foarte repede, fără să se analizeze şi fără să se facă o investigare amănunţită a viitorului proprietar, ce are în spate şi ce posibilităţi are pentru a putea duce aceste activităţi mai departe.
„Administrativ vorbind, mi s-ar părea normal ca Vâlcea să ţină de regiunea Argeş!”
Apropo de intervenţiile din exterior, revenind la problema pe care dumneavoastră ca manager şi ca preşedinte al Consiliului de Administraţie la Oltchim o aveţi cu cei de la PCC. Cei de la Ministerul Economiei ştiu că Wojciech Zaremba, coordonatorul PCC, acţionarul minoritar de la Oltchim, a lucrat pentru statul polonez, a condus chiar Direcţia de Contrainformaţii Economice a serviciului secret de acolo… Chiar şi după 1989, lucrează în continuare în anumite „structuri”. Omul acesta ar avea probabil tot interesul ca Oltchim să dispară pentru a funcţiona combinatul de la Rikita, din Polonia. Se ştie lucrul acesta la Ministerul Economiei?
Se ştie peste tot, noi ne-am făcut datoria şi am informat pe toată lumea însă, din păcate, şi legislaţia în România este lipsită de anumite articole care să prevadă ca în situaţii de acest gen, în care un acţionar minoritar lucrează împotriva intereselor societăţii, să fie scos din acţionariat. Sunt state unde legislaţia este foarte dură din acest punct de vedere, însă la noi este foarte permisivă vizavi de drepturile acţionarilor minoritari. În special în situaţia în care un acţionar minoritar se opune desfăşurării activităţii normale a societăţii, la noi legislaţia are carenţe. Astfel, şi greutatea cu care se iau deciziile în sistemul de stat le-a permis acestor acţionari pur şi simplu să-şi facă de cap pe piaţa românească.
Din câte am înţeles, problemele acestea derivă şi din faptul că valoarea activelor Oltchim este cu mult mai mare decât cea a capitalului social…
Chiar în condiţii normale, în care nu ar exista în rândul acţionariatului un acţionar minoritar ostil, este foarte greu pentru o societate care are un capital social de 2 milioane de euro şi cifră de afaceri peste 500 milioane de euro să se finanţeze, când societatea are un capital social de 8 milioane de euro şi îi trebuie pentru funcţionare câteva sute de milioane, capital de lucru, alte sute de milioane pentru a putea face investiţii şi a se dezvolta.
Au fost motive întemeiate acum câţiva ani pentru diminuarea capitalului social, din câte am înţeles…
Dacă cei de la PCC nu ar fi fost neserioşi, să spună un lucru, să spună înainte de diminuarea capitalului social şi chiar să dea scris, să dea acordul pentru acest lucru şi după aceea, după ce s-a votat în Adunarea Generală diminuarea capitalului, să blocheze majorarea. Cred că statul român a procedat foarte bine să îndrepte o greşeală pe care a făcut-o în anul 2003, când nu a dat dreptul de a veni cu bani acţionarilor minoritari, ca să poată să îşi păstreze participarea la societate. Neseriozitatea acţionarului minoritar.
Oltchimul este unul dintre cei mai importanţi contribuabili din judeţul Vâlcea, aşa cum Dacia este pentru Argeş. Conform propunerii de reformă administrativ-teritorială, Vâlcea va aparţine de Craiova. Dumneavoastră, ca un om important în zonă, ce părere aveţi de disoluţia acestor două judeţe?
Faptul că Vâlcea o să aibă capitala într-o parte şi Argeşul în alta nu împiedică funcţionarea din punct de vedere economic sau al interconectării între cele două fabrici. Poţi sa ai o filială sau un combinat în România sau altul în Bulgaria sau Ungaria. M-aş fi bucurat ca Vâlcea să fie cu Argeşul, noi am făcut pe vremuri parte din regiunea Argeş, se putea gândi şi o variantă în acest sens. Probabil s-a ţinut cont şi o împărţire din punct de vedere al puterii economice, deoarece, dacă Vâlcea ar fi trecut în zona Argeşului, în regiunea Oltenia ar fi rămas Gorjul care economic nu este chiar atât de ridicat, Slatina în care există ALRO, Craiova cu Fordul, deci regiunea ar fi fost destul de slabă economic vorbind.
Dumneavoastră, ca şi dl Stroe, sunteţi de foarte mult timp în sistem, conduceţi Oltchim de 20 de ani. Spuneaţi la un moment dat, într-un interviu acordat Ziarului Financiar, că nu ar fi niciun fel de problemă ca Oltchimul să se privatizeze deoarece v-aţi găsi locul în viitorul board al companiei. Am pus întrebarea şi dlui Stroe, cum aţi rezistat fără să fiţi angrenat politic în ultimii 20 de ani, mai ales că am avut o viaţă politică tumultoasă?
Foarte simplu, nu am intrat în niciun partid, am luat aceasta hotărâre în urma faptului că înainte de 1990 am avut probleme din cauză că tatăl meu a fost arestat politic în 1959. Din această cauză eu am fost făcut pionier ultimul din clasă, am fost făcut utecist înainte chiar de a pleca la facultate, am tot avut probleme… La un moment dat, venind în producţie, am avansat până la director de Uzină şi în momentul în care s-a pus problema să fiu avansat Director Tehnic pe Centrală mi s-a mutat dosarul de la Municipiu la Judeţ. Atunci, iar s-a „descoperit” că tatăl meu a fost deţinut politic şi m-au dat înapoi. Atunci mi-am pus în cap să nu mă înregimentez politic la niciun partid, lucru pe care îl respect cu sfinţenie şi acum.
S-au făcut presiuni de-a lungul timpului?
Bineînţeles că s-a încercat sa fiu racolat, însă având această experienţă înainte de 1990 am stat deoparte. A fost foarte bine, pentru că dacă eram înregimentat, odată cu schimbarea puterii la 4 sau 8 ani, s-ar fi schimbat şi conducerea. Timpul a demonstrat că acolo unde este continuitate în conducere, fabricile au avut un program de dezvoltare logic şi o politică economică stabilă. Aceeaşi situaţie la Dacia şi Alro, fabricile au rezistat şi au crescut, spre deosebire de cele în care conducerea s-a schimbat foarte des, care au avut de suferit din punct de vedere economic.
S-a ordonat asasinarea lui Roibu!
Ştiu că există o plângere la DNA pe numele dvs. Este făcută de cei de la PCC?
Da, au şi reluat-o de câteva ori.
Sunt speculaţii din aceleaşi surse că sunteţi angrenat în nişte firme căpuşă, o relaţie cu persoane controversate precum Maticiuc sau Niţulescu, de la Chematex, că aveţi o avere neoficială de 1 miliard de euro, că jumătate din Vâlcea vă aparţine, mă refer la spaţii comerciale, că aveţi clădiri la Viena şi mari suprafeţe de teren în Canada… Sunt adevărate?
Nu este adevărat nimic. Eu am deschis procese pentru toate aceste afirmaţii publicaţiilor care au lansat aceste zvonuri, procese în derulare. Sper ca justiţia să facă o analiză corectă şi să se ia o decizie aşa cum trebuie luată. În primul rând, nu deţin niciun fel de spaţii comerciale, nici în Vâlcea şi nici în altă parte, nici eu, nici rude de-ale mele, nici măcar un metru pătrat. Nu deţin terenuri sau proprietăţi în afara României. Singurele proprietăţi sunt în România şi 80% sunt moşteniri. Nu ascund faptul că provin dintr-o familie care a avut înainte de anii ’50 proprietăţi, am titluri de împroprietărire din perioada regelui Ferdinand. Ar trebui să îmi refuz moştenirile? Cu privire la Maticiuc, cred că sunt 10 ani sau mai mult de când nu mai am niciun fel de relaţie comercială. Au fost oameni şi societăţi care la vremea respectivă au avut anumite relaţii, oportunităţi de a obţine finanţări. Tot ce am lucrat cu ei a fost cu plata în avans, nu a existat niciun fel de problemă. Faptul că lucrez cu anumite pieţe cu risc, care presupun plăţi în avans, nu este nici interzis, nici ilegal. Acest sistem şi mod de lucru îl practică toate firmele mari din lume. Este ca şi cum ai spune că Dacia îşi foloseşte dealerii pentru a-şi vinde în diverse localităţi maşinile, acestea fiind firme căpuşă. Noi avem un sistem pentru marii consumatori cu care lucrăm direct şi avem contracte directe inclusiv pe piaţa românească. Pentru consumatorii mici, pentru care nouă ne-ar trebui o logistică foarte puternică pentru a putea ajunge la cel care consumă cu sacul, folosim distribuitorii, mai ales pe ţările în care nu putem să ne asumăm riscuri. În general, consumatorii doresc să le dai finanţare, să le dai marfa şi să te plătească la 90 de zile. Pe piaţa Turciei se lucrează şi la 180 de zile, şi nu ne putem permite. O dată că din punct de vedere financiar nu avem posibilitate, apoi există riscul neîncasării. Preferăm să lucrăm pe diverse pieţe, mai ales pe cele cu risc, cu distribuitori şi în special cu cei locali.
Este adevărat ca la un moment dat viaţa dumneavoastră a fost pusă în pericol chiar de câtre cei de la PCC? Adică s-a ordonat asasinarea dumneavoastră…
În unele situaţii, în care ei nu au avut acces la diverse informaţii sau în care am stopat anumite încercări ale lor de a penetra în societate şi de a obţine cât mai multe informaţii, a apărut o nervozitate ridicată, au fost făcute afirmaţii la adresa mea, către colaboratori mei, cărora li s-a spus să-mi transmită că în perioada 1992-1994, pe piaţa Rusiei, când un director se opunea demersurilor făcute de acţionari, era eliminat. În plus, ultima ameninţare, după ultima Adunare Generală din anul 2010, când ei nu au reuşit să intre în Consiliul de Administraţie, mi-au transmis prin juristul meu că mă vor distruge! Aceste afirmaţii au fost făcute şi există martori.
Să încheiem pe un ton mai optimist şi oarecum local. Care vor fi economiile Oltchimului, odată cu redeschiderea Petrochimiei, cu cât se vor reduce costurile?
Noi am făcut calculul numai pentru materiile prime din piroliză, pentru că trebuie să le aducem din afară. Costurile sunt cam cu 25-30 de milioane mai mari în această situaţie. În situaţia în care noi reuşim să funcţionăm cu Petrochimia de la Piteşti şi să avem materii prime pentru Râmnicu Vâlcea, costurile se reduc cu 30-40% numai prin faptul că se funcţionează la capacitate. Faptul că treci de la pierderi care se ridică la undeva la 50 de milioane de euro pe an, pe profit, economia este, prin urmare, de peste 50 milioane de euro. Iar în situaţia în care se reuşeşte şi funcţionarea cu CET-ul de la Piteşti, dacă se reuşeşte şi integrarea cu Rafinăria, economiile vor fi destul de mari. Din punct de vedere economic, cele două judeţe sunt avantajate. De asemenea, o serie de materii prime din Bazinul Olteniei ar ajunge în Rafinăria de la Piteşti. Prin dispariţia celor două fabrici, aceste materii prime vor trebui exportate sau poate conservate. Este păcat din punct de vedere economic dacă nu se luptă pentru menţinerea celor două fabrici şi pentru ca ele să funcţioneze împreună. Pot spune că sunt foarte mulţi oameni, din diferite zone ale Europei sau chiar din interiorul Românei, care ar dori dispariţia Olchimului sau Arpechimului. Mai exact, ar dori să ajungă la fie vechi, pentru a se „elibera” anumite pieţe.
