Așa cum vă anunțam acum câteva zile, familia Nicolae din comuna Călinești trece printr-o grea încercare, după ce au pierdut toată agoniseala în urma unui incendiu devastator. Au rămas sub cerul liber, după ce flăcările le-au mistuit locuința. Totul se putea încheia însă cu o tragedie, dacă fiul cel mic al familiei nu ar fi simțit mirosul de fum și nu l-ar fi trezit la timp pe fratele său mai mare, în vârstă de 18 ani. Așa au reușit amândoi să iasă din casa care deja fusese cuprinsă de flăcări. O locuință și două anexe a afectat incendiul, care s-a extins și la casa vecină.
El este Gabi și are doar 10 ani. Prezența lui de spirit și rapiditatea cu care a reacționat au făcut ca incidentul din gospodăria lor să se termine doar cu daune materiale, și nu cu pierderi de vieți omenești.
„Pompierii ne-au zis că eu am salvat tot, că mai era un văr de-al meu, și l-am salvat și pe el. Noi le-am mulțumit frumos că nu s-a întâmplat nimic și că suntem în viață”, a spus Gabi vizibil emoționat.
Acum, cei patru membrii ai familiei locuiesc într-o cameră, pusă la dispoziție de fratele mamei. Mama lucrează într-un centru de bătrâni, iar tatăl este pensionat pe caz de boală. Toți cei care doresc să ajute familia Nicolae să își reconstruiască locuința pot dona în contul RO53 RZBR 0000 0600 2469 7288 sau pot lua legătura cu doamna Cristina Tudor, persoană responsabilă de acest caz, la numărul de telefon 0730516608. Familia aflată în dificultate este sprijinită și de autoritățile locale, care s-au implicat pentru a le veni în ajutor.


