Bine te regăsesc, în noul an, drag cititor! De astăzi revin cu noi povești și imagini adunate de prin locurile pe care am apucat să le văd sau pe care le voi vedea. Astăzi te port alături de mine în călătoria printr-una dintre casele emblematice ale Bucureștiului de altădată, o casă care, din păcate, așa cum se întâmplă cu majoritatea celor din București și nu numai, are o soartă tristă. Cel puțin până acum: CASA ARION – VAN SAANEN. Ce este cu aceasta, urmează să îți dezvălui în rândurile de mai jos.
Ca de obicei, dacă este duminică, este zi de plimbări, poze și descoperiri de locuri noi. Bine, locuri noi e un fel de a spune, deoarece prin ele se văd urmele pașilor pe care alții i-au făcut cu mult timp înaintea noastră. „Da, ați mers pe o cărare deja bătătorită! Ați venit cu nimic nou sau surprinzător!”, ar spune gurile răutăcioase care nu prea înțeleg faptul că o astfel de „cărare deja bătătorită” încă mai are porțiuni care au rămas neatinse, sau chiar dacă pe acolo au trecut mulți alții, farmecul și misterul locului încă mai există. Dar să îi lăsăm pe cârcotași cu ale lor și să vedem cu ce ne-am întors de la vizita dublă pe care am făcut-o prin umbra a ceea ce a fost, odată, Casa Arion – Van Saanen.
Dacă în Ajunul Crăciunului nu ne-a ajutat mai deloc lumina (atât din cauza felului în care este construită casa – predispusă în mare parte la umbră – , cât și din cauză că am ajuns la o oră la care soarele, în vreme de iarnă, se ascunde devreme de privirile indiscrete și de obiectivele fotografice), la cea de-a doua vizită, ajutați de mai multă lumină de afară dar și de niște lanterne, am putut-o vedea mai bine.
De-ndată ce am ajuns la porțile ei ( este impropriu spus, „porți”, deoarece în locul lor a fost improvizat ceva dintr-o bucată de tablă ruginită și vopsită stângaci într-o nuanță de albastru țipător și foarte discordant cu arhitectura și cu aerul sobru pe care casa, deși ajunsă o ruină, încă îl mai păstrează), ne-a lovit aceeași priveliște dezolantă. Fiind mai multă lumină, aceasta a accentuat, cumva, aerul apăsător pe care îl dădeau toate lucrurile de acolo.
Prin gangul întunecos, care odinioară era luminat de niște frumoase corpuri sferice, se puteau observa, printre grămezile de mizerie, diverse lucruri aruncate la voia întâmplării: jucării vechi, încălțăminte, bucăți din lemn ce păreau că ar fi ale unui fost mobilier, scaune rupte, găleți din plastic pline cu diverse lichide stătute. Un pantof pentru sport, ce părea să-i fi aparținut unui copil, stătea sprijinit de lemnul sculptat al ușilor de la intrare. Mai încolo, pe marginea unui zid, un „confrate” și mai mic, era așezat „ca la fotograf”. „Parcă a știut că venim noi și ne-a așteptat să-l imortalizăm în toată splendoarea-i tristă!”, mi-am zis în sinea mea.
Pătrunzând în interior, ne-a lovit și mai mult atmosfera apăsătoare și senzația de angoasă ce domnea peste tot. Lucruri vechi, ferestre sparte, saltele murdare, jucării rupte, uși dezmembrate, unele dintre ele folosite,la etaj, chiar și pe post de podea – „Sordizi, sordizi! Dar inventivi, ingenioși și descurcăreți, locatarii casei!”, am gândit eu. Da, după cum arată locul, acolo au stat oameni ale căror povești și destine sunt unele deloc fericite, impactul emoțional și cel vizual fiind unul foarte puternic mai ales la vederea jucăriilor, ceea ce înseamnă că printre cei care au locuit s-au numărat și copii.
Casa în sine, mai păstrează urmele unei arhitecturi deosebite: o scară din lemn masiv, bine conservată, încă, tavane sculptate, coloane din marmură, uși din lemn de asemenea ornamentat. La vederea unui astfel de loc, nu poți să nu te întrebi, ca privitor, cum era acea casă în vremurile ei bune.
Din informațiile găsite în mai multe surse din spațiul on-line, aveam să aflu că aceasta a fost construită de arhitectul francez Paul Gottereau, acesta fiind arhitectul-semnătură al mai multor clădiri-simbol ale Bucureștiului cum ar fi Palatul CEC, Palatul Cotroceni sau Biblioteca Centrală Universitară. Acesta și-a construit propria casă, în anul 1889, pe fosta stradă Corabia, la nr. 9, stradă al cărei nume a fost preschimbat ulterior în Georges Clemenceau. De-a lungul timpului, strada a avut mai multe denumiri și diferite numerotări.
Paul Gottreau nu a locuit doar în casa de la numărul 9, acesta mutându-se, la un moment dat, în vecinătatea imediat apropiată, într-o casă construită tot de el. Vechea locuință, cea care face și subiectul articolului nostru de astăzi, a fost vândută familiei C.C. Arion, dar în ea a locuit și arhitectul Edmond Van Saanen Algi, arhitect care, deși uitat, a rămas cunoscut pentru proiectarea Palatului Academiei de Studii Economice și al Palatului Telefoanelor, alte două clădiri-simbol ale peisajului Bucureștean.
Foto: OTILIA BERCARU – galerie personală – TOATE DREPTURILE REZERVATE!!!
