PUTIN+ BIDEN= LOVE!!!
Vladimir Putin l-a lăudat pe Joe Biden ca fiind o alternativă mai fiabilă pentru Rusia decât Donald Trump, făcând primele comentarii publice despre alegerile prezidențiale americane.„Este o persoană mai experimentată, este previzibil, este un politician de veche școală,” a declarat președintele rus despre Biden într-un interviu acordat televiziunii de stat, când a fost întrebat care dintre cei doi candidați principali ar fi mai bun pentru Rusia, conform videoclipului publicat de Kremlin.Putin a evitat o întrebare despre acuitatea mentală a președintelui american în vârstă de 81 de ani. Putin, în vârstă de 71 de ani, l-a lăudat pe Biden pentru agerimea sa la ultima lor întâlnire, în Geneva, acum trei ani. „Chiar și atunci se vorbea că nu este competent, dar eu nu am văzut nimic de genul acesta. Da, el s-a uitat în notițele sale, dar și eu m-am uitat în ale mele. Nu a fost nimic.” Acum opt ani, Putin l-a lăudat public pe atunci candidatul Trump, în mijlocul acuzațiilor că Kremlinul a căutat să interfereze în alegerile din 2016 în favoarea lui. Aceste acuzații au umbrit președinția lui Trump din 2017-2021.Trump a vorbit în mod repetat în termeni elogioși despre liderul rus, în timp ce Biden l-a acuzat săptămâna aceasta pe fostul președinte că s-a plecat în fața lui Putin.Aceste comentarii au venit după ce Trump a susținut săptămâna trecută că i-a spus președintelui unei țări membre NATO că va lăsa Rusia să facă „orice naiba vor” dacă națiunea nu atinge țintele blocului pentru cheltuielile de apărare.La un miting în Carolina de Sud, miercuri seara, Trump a spus că Putin, prin lăudarea lui Biden, „tocmai mi-a făcut un mare compliment. Asta este un lucru bun.”În ciuda susținerii sale pentru Biden, Putin a salutat poziția lui Trump față de alianță, pe care Moscova o vede ca o amenințare. „Probabil că există o logică din punctul lui de vedere,” a spus el despre comentariile lui Trump.Tare intortocheate sunt cararile politicii!
DRONE RUSESTI DOBORATE CU PRASTIA
Şeful Statului Major al Armatei, generalul Gheorghiţă Vlad, a afirmat că militarii nu au legislaţia necesară pentru a doborî dronele de atac care ar mai intra în spaţiul aerian al României, aşa cum s-a întâmplat anul trecut. Potrivit generalului, pentru asta ar fi nevoie de modificarea a patru legi. Iată ce a spus acesta: „În momentul de faţă, Armata României nu poate să ducă operaţii de luptă pe timp de pace. Trebuie dată o stare excepţională, stare de asediu sau stare de război. Armata României nu poate să opereze sistemele de armament în afara obiectivelor militare sau a terenurilor de instrucţie pe care le avem în momentul de faţă”Este vorba despre: Legea Apărării Naţionale, Legea de organizare şi funcţionare a Ministerului Apărării Naţionale, Legea privind Regimul Armelor şi Muniţiilor şi Legea 257/2021 privind modul de acţiune împotriva aeronavelor care utilizează neautorizat spaţiul aerian al României. În interviul acordat Europa Liberă, şeful Statului Major al Apărării a explicat că, anul trecut, militarii au mai avut şi un alt impediment în doborârea dronelor străine, altul decât cel legislativ. „Era un deficit de mijloace. Abia acum a fost semnat contractul cu un furnizor din Coreea de Sud”, a susţinut generalul Gheorghiţă Vlad. La întrebarea „Adică n-aţi avut proiectile?”, el a replicat: „Nu am avut sisteme de combatere. Proiectilul este partea sistemului de angajare”. Totusi, o solutie ar exista! Le doboram anonim cu prastia si dam vina pe ucraineni!
MUGUR ISARESCU NE LINISTESTE DEFINITIV
Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, a afirmat că România nu are recensiune şi nu există nici această prognoză că s-ar putea îndrepta în această direcţie.Mugur Isărescu a fost întrebat joi, într-o conferinţă de presă, cât de aproape este România de recesiune.
“Nu suntem pe recesiune. Nu cred că suntem nici în direcţie. Din grafic o să vedeţi că cu consum în creştere, ar fi fost posibil, să zicem, dacă nu se atrăgeau banii europeni, dar văd că merg destul de bine. Deci investiţiile merg, consumul este în creştere, creditul şi-a revenit, încetinire de creştere economică am avut, dar recesiune înseamnă câteva trimestre de scădere a Produsului Intern Brut şi cifre mari, adică nu 0,1 sau… Deci nu avem recesiune şi nu vedem, nu avem această prognoză”, a declarat guvernatorul BNR, potrivit News.ro.
El a precizat că sunt mai multe definiţii ale recesiunii, iar una dintre acestea susţine că ai recesiune dacăsunt două trimestre cu scădere chiar dacă aceasta este una uşoară.
“Sunt mai multe definiţii ale recesiunii, că ai o recesiune dacă ai două trimestre cu scădere, chiar dacă este uşoară, dar sper să nu ajungem nici acolo. Există o problemă, dar nu o discutaţi la noi, există o problemă cu corecţia datelor statistice. Eu sunt, să zic aşa, conjuncturist vechi. Înainte de 89, făceam conjunctura economiei Statelor Unite şi apăreau corecţii de cifre şi după şase trimestre. Mă urecheau şefii de atunci, ”Ce faci maestre, te joci cu cifrele?” Nu eu, statistica americană. Sunt neserioşi. Nu e uşor să calculezi corect cifrele statistice din astea agregate, globale, mai pot să apară corecţii, dar nu văd, eu nu văd recesiune”, a explicat Mugur Isărescu.Sa vina lautarii, sa apara bautura si femeile !Daca Mugur zice ca e bine, e bine!
“Nu suntem pe recesiune. Nu cred că suntem nici în direcţie. Din grafic o să vedeţi că cu consum în creştere, ar fi fost posibil, să zicem, dacă nu se atrăgeau banii europeni, dar văd că merg destul de bine. Deci investiţiile merg, consumul este în creştere, creditul şi-a revenit, încetinire de creştere economică am avut, dar recesiune înseamnă câteva trimestre de scădere a Produsului Intern Brut şi cifre mari, adică nu 0,1 sau… Deci nu avem recesiune şi nu vedem, nu avem această prognoză”, a declarat guvernatorul BNR, potrivit News.ro.
El a precizat că sunt mai multe definiţii ale recesiunii, iar una dintre acestea susţine că ai recesiune dacăsunt două trimestre cu scădere chiar dacă aceasta este una uşoară.
“Sunt mai multe definiţii ale recesiunii, că ai o recesiune dacă ai două trimestre cu scădere, chiar dacă este uşoară, dar sper să nu ajungem nici acolo. Există o problemă, dar nu o discutaţi la noi, există o problemă cu corecţia datelor statistice. Eu sunt, să zic aşa, conjuncturist vechi. Înainte de 89, făceam conjunctura economiei Statelor Unite şi apăreau corecţii de cifre şi după şase trimestre. Mă urecheau şefii de atunci, ”Ce faci maestre, te joci cu cifrele?” Nu eu, statistica americană. Sunt neserioşi. Nu e uşor să calculezi corect cifrele statistice din astea agregate, globale, mai pot să apară corecţii, dar nu văd, eu nu văd recesiune”, a explicat Mugur Isărescu.Sa vina lautarii, sa apara bautura si femeile !Daca Mugur zice ca e bine, e bine!
PAPA FRANCISC SE PUNE RAU CU ZUKERBERG!
Papa Francisc i-a îndemnat pe catolici să renunţe la capriciile lumeşti şi să se concentreze asupra lucrurilor esenţiale, în contextul în care suveranul pontif a deschis perioada Postului Mare cu o slujbă tradiţională de Miercurea Cenuşii oficiată pe una dintre cele şapte coline istorice ale Romei, informează Reuters.El a criticat tendinţa oamenilor de a-şi expune viaţa pe reţelele de socializare, deplângând „o lume în care toate lucrurile, inclusiv emoţiile şi sentimentele noastre cele mai profunde, trebuie să devină ‘sociale'”.În schimb, credincioşii ar trebui să intre în „camera lor interioară” pentru a găsi timp pentru reflecţie şi rugăciune în linişte, a spus suveranul pontif, în vârstă de 87 de ani, într-o omilie, potrivit News.ro. Postul Mare este o perioadă de 40 de zile de penitenţă înainte de Paşte, cea mai importantă sărbătoare creştină, care celebrează ziua în care creştinii cred că Iisus a înviat din morţi.Deja gospodinele obisnuite sa se laude pe Facebook cu ce-au gatit, nu-l mai au la suflet!
ESTI SINGURA SI ESTI SLUTA?/NUMAI BUDHA TE AJUTA!
În Vietnam, unde societatea susţine puternic mariajul, tinerii singuri s-au adunat miercuri la o pagodă din capitala Hanoi pentru a se ruga pentru dragoste, cu ocazia Zilei Îndrăgostiţilor, transmite AFP.„Ajută-mă Buddha, te rog, aş vrea să am un iubit anul acesta ca să nu mai fiu singură”, declama Nguyen Thi Ly în faţa altarului pagodei Ha, plin de ofrande de tot felul, de la trandafiri, fructe, biscuiţi la bancnote false destinate arderii, relatează Agerpres. „Sper că voi fi binecuvântată cu un iubit anul acesta, pentru ca familia mea să nu mă mai întrebe când mă voi căsători”, a declarat pentru AFP această funcţionară de 26 de ani.„Mă rog deja de cinci ani aici pentru a avea o relaţie”, mărturiseşte ea.Vietnamezii, adepţi ai confucianismului şi budismului, au obiceiul de a se ruga în temple pentru prosperitate, fericire sau pace, în conformitate cu un calendar definit de ciclul lunii.Azi însă, noua generaţie a ales ziua de 14 februarie, Ziua Îndrăgostiţilor, cu origini creştine, pentru a se ruga pentru dragoste.În capitala Hanoi, pagoda Ha, cu piloni de lemn, a devenit templul favorit al sufletelor aflate în căutarea dragostei, deşi legenda originii presupuselor sale puteri s-a pierdut de-a lungul secolelor.Persoanele singure sunt supuse unei presiuni tot mai mari de a se căsători şi de a avea copii, într-o societate dominată de standarde tradiţionale legate de familie.Femeile se pot căsători de la vârsta de 18 ani, iar bărbaţii de la 20 de ani, însă datele oficiale arată că prima căsătorie intervine mult mai târziu, la o vârstă medie de 29,8 ani (în 2022).Vietnamezii se căsătoresc din ce în ce mai târziu, remarca o instituţie media de stat, o tendinţă consolidată de nivelurile mai ridicate de educaţie şi de exodul din rural.Rugăciunea „este o procedură spirituală care exprimă nesiguranţa tinerilor în ceea ce priveşte găsirea jumătăţii lor”, explică Tran Thanh Nam, expert în psihologie educaţională. Si uite-asa contribuie Budha la cresterea natalitatii!
PUTIN UMOR
Într-o zi femeile vor conduce lumea. Problema este cum o vor parca?!
-
3. El: Eu sunt ziua ta de ieri, ziua ta de azi și voi fi ziua ta de mâine, dragostea mea!
Ea: Ce săptămână de rahat! …
-
5. Femeia nu știe ce fel de bărbat ar vrea. Bărbatul, ca să nu aibă dubii, le vrea pe toate.
-
6. Când ai voie să mergi pe roșu și să te oprești la verde?
Când mănânci pepene verde!
-
7. Sunt o soție excelentă! De jumătate de oră îmi ajut soțul să caute banii pe care i-am cheltuit eu ieri.
-
8. “O femeie bună va sta lângă tine indiferent cât de mult minți, înșeli sau furi.
Mă rog, femeia aia e maică-ta, nu eu. :)))”
-
9. Dacă un bărbat se uită îndelung la buzele tale, ori vrea să te sărute, ori ți-a observat mustața :))
-
10. La biserică e 50 lei un pomelnic… L-am șicanat pe unul în trafic – mi-a pomenit toți morții gratuit
-
11. Mă întreb, ce făceau părinții mei când se plictiseau și nu exista internet… Mi-am întrebat cei 18 frați, dar nici ei nu știu…
-
12. După două ore de chin în care m-am gândit de unde să încep curățenia, mi-a venit o idee genială:
– Nu mai bine beau eu o bere?
-
13. Orice depresie trebuie întâmpinată cu un zâmbet. Depresia va crede că ești un idiot și va pleca. :))
-
14. Apa-i bună pentru broaște, scoici și lipitori. Ea nu-i bună pentru om, noi bem vin, lichior și rom!!
-
15. Top cele mai interesante povești auzite de la bunici:
Pe vremea mea, când se lua curentul, cu lumânarea ne uitam la televizor!
-
Ups, am scris chestii cam dure. Stai să adaug un “haha” la final ca să mai îndulcesc pastila…
-
…zice legenda că la fiecare bere băută pierzi 10 minute din viață. …am făcut un calcul estimativ și eu îs mort din 1518.
-
Îmi place să petrec timpul în natură, adică îmi place să mă îmbăt pe terase :)))
-
Știi de ce femeile iubesc pantofii? Pentru că, indiferent cât mănâncă, tot intră în ei! :))
-
Mi-am cumpărat ceai pentru slăbit. E așa de bun cu pâine prăjită, unt și gem!!
-
Soțul se bagă în pat entuziasmat și-i șoptește soției la ureche:
-Sunt fără chiloți!
Soția:
-Lasă-mă să dorm, mâine îți spăl o pereche!
-
I-am zis noii mele iubite că mi-am cumpărat Logan 0.9.
Mi-a spus că până și vibratorul ei are motor mai mare…
-
-Bună, Andreea, ești acasă?
-Da
-Ești machiată?
-Nu
-Atunci coboară repede că vor doi să mă bată…
-
Tată, azi doamna profesoară a zis că sunt primul din clasă!
Cum așa, Bulă?
-Păi a zis: Toți sunteți niște măgari, dar Bulă vă întrece pe toți.
-
I-am spus psihiatrului meu că am o prietenă imaginară. După alte 2 ședințe am renunțat la el! Începuse nebunu’ să se dea la ea.
-
O femeie își întreabă soțul:
– Dragostea ta e adevărată sau mă iubești din interes?
– Probabil că e dragoste adevărată, pentru că nu mă mai interesezi demult..
-
– Cum îi merge fetei tale?
– Excelent! Soțul o iubește, îi cumpără parfumuri scumpe, haine de blană, o duce în vacanțe!
– Și băiatul?
– Prost. Băiatul s-a însurat cu o nesimțită: ba vrea să-i se cumpere parfumuri scumpe, ba haine de blană, ba vrea dusă în vacanțe!
-
Scufița Roșie:
– Bunico, de ce ai ochii așa mari?
– Mamaie, de ce ai urechile așa mari?
– Bunico, de ce ai dinții așa mari?
Bunica: – Hai, gata, că mă enervezi. Pune lupa aia pe masă și cară-te la maică-ta!
-
43. Există două tipuri de femei: cele normale și cele anormale. Cu primele veți găsi pace. Ce celelalte nu vă veți plictisi niciodată. :)))
-
44. Un șofer beat este oprit de un polițist… beat și el.
Polițistul:
-Dom’le, știți că nu aveți voie doi la volan?
Șoferul:
– Păi dom’le și pentru asta tre’ să vii cu toată secția?
-
45. O prietenă se confesează alteia:
– Logodnicul meu continuă să se laude tuturor că se va-nsura cu cea mai frumoasă fată din lume!
– Auzi la el, nesimțitul! Și pe tine dragă, de ce te mai ține încurcată?
-
46. Azi dimineață, șeful mi-a zis:
– Ai ochii roșii și umflați.Ești beat?
– Nu, în puii mei, nu voiam să vin la muncă și am plâns. :)))
-
47. Dragă, ești plină de cucuie, ce-ai pățit?
-Cosmeticiana mi-a spus să mă dau cu apă de toaletă și veșnic îmi pică pe cap capacul de la WC!!
-
48. -Cum e să fii însurat, Mitică?
-Păiii, cum să fie?! N-am voie să beau, n-am voie să fumez, n-am voie să merg cu amicii la o bere, n-am voie să mă uit după vreo femeie pe stradă…
-Înseamnă că regreți pasul făcut?
-Nici asta n-am voie!!
-
49. -Bună ziua, am o programare pentru luni și aș vrea să o anulez.
-Ne pare rău, o programare se poate anula doar cu maxim 3 zile înainte.
-Am înțeles. Dar pot s-o schimb?
-Da
-Vreau pentru joi la aceeași oră.
-În regulă, joi la 16.
-Și acum vreau s-o anulez.
-
50. Un hoț intră noaptea într-o casă unde proprietarii sunt plecați. Cum bagă banii în sac aude o voce: – Isus te privește!
Se uită el în toate părțile și nu vede nimic. Mai încolo bagă bijuteriile în sac și iar aude o voce: – Isus te privește!
Se uită hoțul și vede un papagal. Papagalul îi zice: – Pe mine mă cheamă Moise, da’ să știi că Isus te privește.
Hoțul râde și întreabă: – Ce tâmpit își botează papagalul Moise?
Papagalul: – Același care și-a botezat dobermanul Isus.