Piteștenilor le convine adversarul, dar nu și data disputării partidei
FRF a tras la sorți meciurile din faza a V-a a Cupei României, ediţia 2011 – 2012. Vor avea loc în 14 meciuri, fiind ultimul tur înaintea intrării în luptă a echipelor de Liga I. Jocurile sunt programate marţi 6 septembrie, de la ora 16.30. FC Argeş a eliminat pe Chimia Brazi, cu 2-0, iar acum va întâlni pe Oltchim Râmnicu Vâlcea, din liga a III-a. Principalul piteştenilor, Viorel Dumitrescu a ghicit adversarul, dar speră ca FRF să modifice data disputei, având în vedere că FC Argeș are meci de campionat duminică. „Mă aşteptam să cădem cu Oltchim, şi chiar înainte de tragerea la sorţi le-am spus acest lucru elevilor mei. Mă interesează toate jocurile şi ca atare vreau să le câştig pe toate. Am primit o hârtie de la Federaţie prin care eram înştiinţaţi că vom juca miercuri, însă pe site apare marţi ca fiind data de disputatre a acestui joc. Din punctul meu de vedere pot spune că nu este deloc normal să jucăm marţi deoarece noi avem duminică joc de campionat, în timp ce adversara noastră vineri. Este o totală neconcordanţă şi sper ca până la urmă Federaţia să ia decizia cea mai corectă şi logică şi să ţină cont de aspectele menţionate mai sus”, a spus Dumitrescu.


