
CSM Rm. Vâlcea-FC Argeș, mâine, ora 11
FC Argeș joacă mâine, de la ora 11, în compania CSM râmnicu Vâlcea, o echipă cu mari pretenții în debutul sezonului. Oltenii ocupă locul IX cu 30 de puncte și au fost zdrobiți la Arad, fără drept de apel de UTA, cu 4-0. De la piteșteni va lipsi în continuare Mirel Bolboașă, exclus din lot din motive disciplinare. Locul său va fi luat tot de Dănuș Fundulea. Iordan Eftimie, tehnicianul alb-violeților, spune că nu are ce-i reproșa, și crede că va căpata ușor, ușor experiență și va face meciuri bune. „Sunt chiar mulţumit de ce a făcut acest copil în poartă. Sincer să fiu, nu am ce să-i reproşez acestui jucător. A făcut un meci foarte bun şi cu Oradea şi a avut vreo câteva reflexe foarte bune. Până la urmă, am mai spus că echipa nu stă în vreun jucător. Pentru că până la urmă nici Mirel Bolboaşă nu este vreun jucător care să aibă vreo 200 sau 300 de meciuri la nivelul primei divizii”, a spus Eftimie, care a mai subliniat: „Sunt destul de optimist înaintea acestui joc şi am încredere că nu vom pierde acest meci. Am văzut că nici ei nu au mai folosit în ultimul timp jucătorii cu experienţă. Mergem acolo să câştigăm pentru că ar fi foarte importantă pentru noi o victorie, mai ales că şi ei au în componenţă mulţi jucători tineri. Din punct de vedere matematic nu suntem scăpaţi de grijile retrogradării. Privind la etapele ce au mai rămas de disputat şi la ce program mai avem în ultimele meciuri, putem să spunem că mai avem nevoie măcar de victoria din partida cu Arieşul Turda. Cu trei puncte acolo şi cu trei puncte din jocul cu Silvania, pot să spun că suntem în mare parte scăpaţi de aceste griji ale retrogradării”, a subliniat tehnicanul piteștean.


