O femeie în vârstă de 71 de ani a fost găsită fără viață în comuna Negrași, județul Argeș, în seara zilei de 8 iunie, în împrejurări care au ridicat inițial suspiciuni.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, oamenii legii din cadrul Poliției Orașului Costești au fost sesizați cu privire la descoperirea trupului neînsuflețit. La fața locului s-au deplasat polițiștii Secției de Poliție Rurală Rociu, care au confirmat cele sesizate.
Din primele verificări a reieșit faptul că trupul femeii ar fi fost mutat după momentul producerii decesului, aspect care a determinat extinderea cercetărilor și preluarea cazului de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, împreună cu polițiștii Serviciului Investigații Criminale Argeș.
Cercetările desfășurate în noaptea de 8 spre 9 iunie au indicat că trupul victimei nu prezenta urme de violență. De asemenea, în cursul zilei de 9 iunie a fost efectuată necropsia, iar concluziile preliminare ale medicului legist au stabilit că decesul a fost unul neviolent.
În continuare, anchetatorii desfășoară verificări pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările în care s-a produs decesul și pentru dispunerea măsurilor legale care se impun.


