La Detaşamentul de Pompieri Câmpulung, îşi desfăşoară activitatea de voluntariat o singură persoană din municipiu, chiar dacă Inspectoratul a invitat toate acele persoane care vor să ajute să vină să facă voluntariat. La Câmpulung s-a prezentat Ionela Ştefăniţă, o femeie care are pregătire în domeniul medical şi care face voluntariat pe echipajul SMURD. Când a auzit că poate să fie în mijlocul evenimentelor, aceasta s-a prezentat la Detaşamentul de Pompieri din Câmpulung, la căpitanul Cristian Bărbulescu, şi a întrebat ce anume trebuie să facă pentru a fi voluntar la SMURD. Ionela nu a trebuit decât să se prezinte la unitate şi să stabilească un program pe care să îl urmeze:
„S-a prezentat la noi la detaşament o doamnă care şi-a exprimat dorinţa să fie voluntar pe echipajul SMURD. Am invitat-o să îşi facă un program pe care să vină să ajute. Ea a prezentat programul, iar noi credeam că dânsa nu îşi va continua activitatea la SMURD, pentru că nu este chiar aşa de uşor ca la un cabinet medical. Am fost însă plăcut surprinşi când am văzut că doamna Ştefăniţă vine la program, este foarte pricepută, ajută echipajul, şi chiar este interesată să înveţe cum să se comporte în situaţii de criză, a participat şi la descarcerări. Este de apreciat”, spune căpitanul Bărbulescu.
Ionela Ştefăniţă lucrează la un cabinet de medicină de familie. Aceasta a spus că doreşte să înveţe cât mai mult, vrea să vadă cum se intervine în situaţii de criză şi face acest lucru din pasiune: „Îmi place să fac acest lucru, vreau să ajut oamenii. Să lucrez cu cei de pe echipajul SMURD este o onoare pentru mine, dânşii mă respectă şi îmi şi explică ce anume trebuie făcut şi cum. Aici pot să spun că am găsit o familie, este greu, dar asta îmi doresc să fac şi indiferent de sacrificii voi merge mai departe”, spune Ionela Ştefăniţă.


