ArgeșPlusArgeșPlusArgeșPlus
  • Acasă
  • Editorial
  • Politic
  • Stiri
    • Social
    • Cultură
    • Educatie
    • Economic
    • Fapt divers
    • Special
    • Monden
    • National
    • International
    • Una pe zi
    • Galerie Foto
    • Știri cu video
  • Pamflet
  • Sport
  • VIDEO
  • ECHIPA & CONTACT
Citești: Firmele lui Nicolescu, principalele beneficiare ale contractelor cu Consiliul Judeţean
Font ResizerAa
Font ResizerAa
ArgeșPlusArgeșPlus
  • Acasă
  • Editorial
  • Politic
  • Stiri
    • Social
    • Cultură
    • Educatie
    • Economic
    • Fapt divers
    • Special
    • Monden
    • National
    • International
    • Una pe zi
    • Galerie Foto
    • Știri cu video
  • Pamflet
  • Sport
  • VIDEO
  • ECHIPA & CONTACT
Urmăriți-ne
© Toate drepturile rezervate Argeș Plus TV.
ArgeșPlus > Special > Firmele lui Nicolescu, principalele beneficiare ale contractelor cu Consiliul Judeţean
Special

Firmele lui Nicolescu, principalele beneficiare ale contractelor cu Consiliul Judeţean

Dan Badea
Actualizat la: 23 martie 2011 09:04
Dan Badea
acum 15 ani
Distribuie
8 min.

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Argeş, Constantin Nicolescu – anchetat de procurorii anticorupţie, care au şi cerut, în urmă cu aproape două luni, arestarea preventivă a acestuia – s-a aflat în conflict de interese. În plus, există indicii temeinice că acesta ar fi comis infracţiunea de fals în declaraţii, dar şi fapte asimilate celor de corupţie.

Aşa susţin inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), care i-au luat la „puricat” averea lui Nicolescu şi le-au transmis concluziile lor nu doar procurorilor DNA, ci şi instanţei de Contencios Administrativ, care ar trebui să anuleze mai multe contracte avizate de acesta, în calitate de președinte al CJ, cu firmele la care el sau soţia sa sunt acţionari majoritari. În plus, raportul de evaluare a fost transmis şi prefectului de Argeş, deoarece, dat fiind conflictul de interese, Constantin Nicolescu nu ar trebui să mai ocupe funcţia de preşedinte al CJ.

Firmele soților Nicolescu, 26 de contracte cu Consiliul Județean Argeș

Concret, conflictul de interese în cazul „baronului” PSD de Argeş Constantin Nicolescu constă – potrivit inspectorilor ANI – în faptul că acesta ar fi avizat sau a semnat, din postura de preşedinte al Consiliului Judeţean, mai multe contracte cu firme la care el ori soţia sa sunt acţionari majoritari şi care au prestat servicii pentru instituţiile şi serviciile publice aflate „în coordonarea, subordinea ori sub autoritatea Consiliului Judeţean Argeş”.

De altfel, firmele familiei Nicolescu au derulat sau derulează, pe bani publici, cu autorităţile din Argeş nu mai puţin de 26 de contracte, în valoare totală de  peste 1,56 de milioane de lei (adică, peste 376.000 de euro).

„Existenţa conflictului de interese s-a concretizat (…) prin semnarea sau aprobarea de către domnul Nicolescu Constantin, în calitate de Preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş, a unui număr de 14 contracte (13 contracte în sumă de 1.139.715,84 lei  – TVA inclus  – şi un  1 contract – adiţional prelungire perioadă) încheiate de către Consiliul Judeţean Argeş sau instituţii şi servicii publice aflate în coordonarea, subordinea sau sub autoritatea Consiliului Judeţean Argeş cu SC AUTOPRO MOND SA, respectiv, SC MAC AUTO SA (societăţi la care domnul Nicolescu Constantin este acţionar majoritar, în procent de 92,194% respectiv,  63,08%)”, arată inspectorii de integritate.

De asemenea, AUTOPRO MOND, MAC AUTO (societăţi la care Nicolescu este acţionar majoritar) şi DINIK MAR ARG SRL (societate la care doamna Nicolescu Viorica, soţia persoanei evaluate, este acţionar majoritar) au încheiat un număr de 12 contracte (9 contracte în sumă de 303.262,12 lei – TVA inclus -, 1 contract – conform comenzilor -, 2 contracte – oră de manoperă) cu instituţii şi servicii publice aflate în coordonarea, subordinea sau sub autoritatea Consiliului Judeţean Argeş”, subliniază ANI.

„În perioada 2006  – 2010, SC AUTOPRO MOND SA a prestat servicii către instituţii şi servicii publice aflate în coordonarea, subordinea sau sub autoritatea Consiliului Judeţean Argeş, pe bază de comenzi, în sumă de 124.327,49 lei”, mai arată inspectorii ANI.

Concluzia acestora: „Suma totală a celor 9 contractelor încheiate sub semnătura domnului Nicolescu Constantin, a celor 5 contracte încheiate cu aprobarea acestuia, a celor 12 contracte încheiate de către societăţi la care domnul Nicolescu Constantin sau soţia acestuia sunt acţionari majoritari, precum şi a prestărilor de servicii efectuate instituţiilor şi serviciilor publice aflate în coordonarea, subordinea sau sub autoritatea Consiliului Judeţean Argeş de către societăţile la care domnul Nicolescu Constantin sau soţia acestuia sunt acţionari majoritari este de 1.567.305,45 lei”.

Constantin Nicolescu a fost înştiinţat de ANI despre raportul de evaluare şi are dreptul să-l conteste în termen de 15 zile de la momentul la care acesta ajunge în instanţa de Contencios Administrativ.

Firmele lui Nicolescu, singurii ofertanţi

Cât priveşte „indiciiile temeinice” privind comiterea unor fapte de corupţie, ancheta ANI a scos la iveală faptul că în cazul a 9 din cele 26 de contracte, firmele la care Constantin Nicolescu este ori a fost acţionar au fost singurii ofertanţi la licitaţii publice. Mai exact, din investigaţia inspectorilor de integritate a rezultat faptul că „într-un număr de 8 contracte încheiate între Consiliul Judeţean Argeş şi AUTOPRO MOND, respectiv, MAC AUTO (societăţi la care domnul Nicolescu Constantin este acţionar majoritar) au fost prezentate oferte doar de către societăţi comerciale la care domnul Nicolescu Constantin deţine sau a deţinut calitatea de acţionar şi într-un contract încheiat între Direcţia Generală pentru Administrare, Întreţinere şi Reparaţii Drumuri şi Poduri Judeţene Argeş (intituţie aflată în coordonarea Consiliului Judeţean Argeş) şi SC MAC AUTO SA (societate la care domnul Nicolescu Constantin este acţionar majoritar) au fost prezentate oferte doar de către această societate şi SC AUTOPRO MOND SA.

Iar potrivit Legii DNA,  „infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi infracţiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial”, coroborate cu prevederile art. 12 lit. a) din acelaşi act normativ, „efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale” şi  lit. b) „folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii”, constituie infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie.

A „uitat” să declare 18 contracte cu CJ Argeş

Iar în ceea ce priveşte falsul în declaraţii, lucrurile par să fie la fel de clare. Pe de o parte, Constantin Nicolescu „a uitat” să înscrie în declaraţia de interese depusă pe 3 noiembrie anul trecut 18 contracte aflate în derulare şi încheiate de societatea AUTOPROMOND SA (la care este acţionat majoritar) cu instituţii şi autorităţi publice din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea Consiliului Judeţean Argeş. Patru contracte fac parte dintre cele în care preşedintele CJ s-a aflat în conflict de interese.

Pe de altă parte, Constantin Nicolescu nu a menţionat în declaraţiile de interese depuse în perioada 2004 – 2010 calităţile de acţionar pe care le deţinea la nu mai puţin de 11 societăţi comerciale, mai arată inspectorii ANI.

Nicolescu despre ancheta ANI: „Își fac meseria”

Astăzi, Constantin Nicolescu a fost audiat de procurori la sediul DNA din Piteşti în dosarul în care a fost deja pus sub acuzare. Preşedintele CJ Argeş s-a prezentat la audieri în jurul orei 12.00 şi a răspuns întrebărilor anchetatorilor mai bine de o oră. A fost aşteptat, la intrarea în sediul instituţiei, de către unul dintre fraţii săi.

Întrebat despre ancheta ANI, Nicolescu a replicat: „Își fac meseria!”

Sursa: Evenimentul Zilei

Recomandări

Argeşul, pentru trei zile capitala pasionaţilor de motociclete
Vând urgent apartament în Pitești!
Gabriela Pendiuc, încântată de standul Florăriilor Olga de la Simfonia Lalelelor
Nicolescu Theodor Cătălin: „Pot să fac lucrurile să meargă mai bine pentru Argeş şi ţara noastră!“
Exclusiv: Accidentul aviatic din Apuseni: doi dintre supraviețuitori sunt argeșeni!
Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp Email Print
Avatar photo
DeDan Badea
Urmărește:
Dan Badea este redactorul-șef al publicației Argesplus.ro și realizator al emisiunii Ora Argeșului, aflată în Top 3 al audiențelor din tot ceea ce înseamnă televiziune în anul 2023 fiind cea mai vizionată emisiune din audio-vizualul argeșean. Lucrează în presă din anul 2005, ca redactor în domeniile social, economic și politic. Înainte de proiectul Argesplus.ro, a publicat cel puțin 10.000 de articole în mai multe publicații județene și centrale. Este absolvent al Universității din Craiova, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, specializarea Bănci și Burse de Valori. Anterior, a absolvit Colegiul Național ,,IC Brătianu'' din Pitești. De asemenea, a urmat studii postuniversitare în Comunicare. În 2022, a absolvit un program de masterat în Istoria Românilor la Universitatea din Pitești.
Articolul precedent Alte şase persoane intoxicate la Bascov!
Articolul următor Crin Antonescu, vizită de o zi în judeţul Brătienilor
2 comentarii

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Urmăriți-ne

FacebookLike
YoutubeAbonează-te

Noi rețineri în dosarul „transporturilor deturnate”: prejudiciu de 3 milioane de euro

Măsuri sporite de siguranță în Argeș, de Rusalii: aproape 300 de polițiști, zilnic, în teren

Alertă de securitate la Dunăre: O dronă rusească kamikaze s-a prăbușit peste un bloc de locuințe din Galați. Explozie puternică și măsuri diplomatice radicale ale Bucureștiului

Cel mai titrat liceu din Argeș, la 160 de ani de existență!

about us

We influence 20 million users and is the number one business and technology news network on the planet.

ArgeșPlusArgeșPlus
Urmăriți-ne
© Toate drepturile rezervate Argeș Plus TV.

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi cea mai bună experiență pe site-ul nostru web.

Poți să afli mai multe despre cookie-urile pe care le folosim sau să le dezactivezi în .

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Ai uitat parola?

ArgeșPlus
Powered by  GDPR Cookie Compliance
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.