Astăzi, în sala de ședințe a Căminului Cultural Bradu, Florin Frătică, fost primar, actual viceprimar al comunei, a ținut o conferință de presă, în cadrul căreia a explicat poziția sa față de evenimentele din ultimele zile.
Săptămâna trecută, rivalul său Dănuț Stroe și-a depus jurământul în cadrul unei ședințe de învestire organizată de către Consiliul Local Bradu. Timp de mai multe luni, judecătorii stabiliseră că Stroe, după o presupusă dare de mită, nu are voie să intre în primărie, deci, nici să își exercite mandatul. Între timp, acesta a fost achitat, iar Stroe a fost învestit zilele trecute. Numai că, fostul primar Frătică a considerat învestirea de zilele trecute nelegală, deoarece acesta și-a depus jurământul în fața a șase consilieri, nu în fața a minim 8 din 15, pentru a se întruni cvorum.
,,Foarte multă lume crede că eu contest rezultatele alegerilor. Nu este adevărat, organele competente s-au pronunțat, Dănuț Stroe trebuie să își exercite mandatul! Eu contest modul în care acesta a depus jurământul, atât! A jurat în fața a doar șase consilieri, mâine-poimâine unul o să jure în fața unui singur consilier și se va spune că a jurat în fața unui consiliu local, lucru care contravine articolului 140, din Legea 215!
Eu vreau să lucrez cu Stroe, oamenii din localitate l-au ales, are acest drept! Sunt multe lucruri de făcut, multe proiecte de continuat și nu vrem să stăm numai de certuri, însă, în calitate de reprezentanți ai administrației locale, trebuie să respectăm legea. În relația mea cu el, nu ne-am văzut nici măcar o dată în ultima perioadă, pentru a colabora în cadrul ecestei instituții, abia astăzi m-am văzut cu el la Prefectură. Această situația a fost și în 2008, după ce eu am fost ales primar! Atunci, Dan Stroe a fost acela care a condiționat prezența sa pentru întrunirea cvorumului de alegerea sa ca viceprimar,” a declarat Frătică.
Jurământul s-ar putea repeta
Frătică este de părere că, pentru ca Stroe să intre în legalitate, este nevoie de o nouă întrunire a Consiliului Local, care să întrunească numărul necesar de consilieri (adică, opt), pentru ca Stroe să devină primar cu acte în regulă. Deocamdată, fostul primar Frătică este hotărât să atace în contencios administrativ hotărârea de săptămâna trecută. Cel mai probabil, la Bradu vom avea o depunere de jurământ cu repetiție.
Întrebat despre acest conflict, Dănuț Stroe a declarat că s-a respectat legea, însă dacă reprezentanții Prefecturii consideră că s-au încălcat anumite dispoziții legale nu este împotriva repetării ședinței de acum câteva zile.


