Mihai Georgescu, fostul primar pesedist de la Călinești, a fost condamnat la doi ani și șase luni de închisoare! Chiar dacă a fost primar PSD, nu a fost condamnat pentru abuz sau acte de corupție, așa cum a devenit obicei în partid, ci pentru că i-ar fi pretins unei tinere servicii sexuale pentru a fi angajată într-un post călduț în instituție. El a fost găsit vinovat de către instanță de folosirea abuzivă a funcției în scop sexual. Sentința nu este definitivă, ci poate fi atacată cu apel în 10 zile de la comunicare.
Iată soluția instanței:
„În baza art. 299 alin. 1 din Codul Penal, cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod penal și art. 396 alin. 1 și 2 din Codul de Procedură Penală, condamnă pe inculpatul Georgescu Mihai pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea abuzivă a funcției în scop sexual, la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare (faptă săvârşită la data de 24.05.2022). În temeiul art. 67 alin. 2, art. 66 alin. 1 lit. a, b și g din Codul Penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat și dreptul de a ocupa funcţia de primar de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, pe o perioadă de 4 ani. În temeiul art. 65 alin. 1 din Codul Penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin.(1) lit. a), lit. b) şi g) din Codul Penal, respectiv: a) – dreptul a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, b) – dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi g) – dreptul de a ocupa funcţia de primar de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii. În baza art. 299 alin. 2 din Codul Penal, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal, art. 38 alin. 1 Cod penal și art. 396 alin. 1 și 2 din Codul de Procedură Penală, condamnă pe inculpatul Georgescu Mihai, cu aceleași date de stare civilă, pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea abuzivă a funcției în scop sexual, la o pedeapsă de 2 ani închisoare (faptă săvârşită în perioada 29.10.2021- 24.05.2022). În temeiul art. 67 alin. 2, art. 66 alin. 1 lit. a, b și g din Codul Penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat și dreptul de a ocupa funcţia de primar de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, pe o perioadă de 4 ani. În temeiul art. 65 alin. 1 din Codul Penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art.66 alin.(1) lit. a), lit. b) şi g) din Codul Penal, respectiv: a) – dreptul a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, b) – dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi g) – dreptul de a ocupa funcţia de primar de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii. În baza disp. art. 38 alin. 1 Cod penal, coroborat cu art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, aplică pedeapsa cea mai mare de 2 ani închisoare la care adăugă 1/3 din pedeapsa de 1 an ?i 6 luni închisoare (respectiv 6 luni închisoare), pedeapsa rezultantă fiind de 2 ani și 6 luni închisoare, care se va executa în regim de detenție, potrivit art. 60 Cod penal. În baza art. 404 alin. 4 lit. a Cod procedură penală, rap. la art. 72 alin. 1 Cod penal, deduce din pedeapsa rezultantă, perioada de reținere de la 27.06.2022-28.06.2022. În baza disp. art. 45 alin. 3 lit. a Cod penal, corob. cu art. 67 alin. 2 și art. 66 alin. 1 lit. a, b și g Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat și dreptul de a ocupa funcţia de primar de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, pe o perioadă de 4 ani. Pedepsele complementare se vor executa conform art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza disp. art. 45 alin. 5 și alin. 3 lit. a Cod penal, corob. cu art. 65 alin. 1 din Codul Penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art.66 alin.(1) lit. a), lit. b) şi g) din Codul Penal, respectiv: a) – dreptul a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, b) – dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi g) – dreptul de a ocupa funcţia de primar de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii. În temeiul art. 397 alin. (1), rap. la art. 19 și 25 alin. (1) Cod procedură penală ?i art. 1357 Cod civil, admite, în parte, ac?iunea civilă formulată de partea civilă Dicu Andreea Cosmina. Obligă inculpatul la plata în favoarea acesteia a sumei de 20.000 de lei, cu titlu de daune morale. Respinge în rest, ca nefondată, acțiunea civilă. În baza art. 274 alin. 1 Cod de procedura penală, obligă pe inculpat la plata sumei de 3500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat (din care câte 1000 lei din cursul urmăririi penale). În baza disp. art. 276 alin. 1 și 2 Cod procedură penală, admite cererea păr?ii civile și obligă inculpatul să îi achite persoanei vătămate constituită parte civilă, suma de 2200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. i Cod procedură penală, va dispune păstrarea mijloacelor de probă hard disk extern marca Seagate 4TB cu SN NABSY7D3 ce conține date rezultate ca urmare a percheziției informatice efectuate în cauză, până la soluţionarea definitivă a cauzei, după care vor fi arhivate împreună cu dosarul. În baza art. 404 alin. 4 lit. f din Codul de Procedură Penală coroborat cu art. 255 din Codul de Procedură Penală, dispune restituirea, către persoana vătămată Dicu Andreea Cosmina a telefonului mobil care se află la camera de corpuri delicte a Judecătoriei Pitești înregistrat la poziția 1/2025, cu obligația de a-l păstra până la rămânerea definitivă a cauzei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziția părților şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 30.07.2025.
Data pronunțare: 30.07.2025
Document ședință: 1593/2025 din 30.07.2025”


